Actualizat decembrie 7th, 2024 1:44 PM
ian. 29, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1837 vizualizari
În dimineața zilei de miercuri, 29 ianuarie, la ora 07.37, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localității Gepiu, eveniment soldat cu rănirea a trei din cele cinci persoane aflate în cele două autoturisme implicate în accident.
Pentru salvarea victimelor, inspectoratul a mobilizat de urgenţă, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, care au intervenit cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă de tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Ajunse la locul producerii accidentului, echipajul de descarcerare a acționat pentru evacuarea unei persoane rămase captivă într-unul din cele două autoturisme avariate, iar pompieri militari paramedici, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și echipajul Serviciului de Ambulanță Județean au procedat la acordarea îngrijirilor necesare celor trei persoane rănite în urma accidentului (persoana încarcerată prezentând contuzii și traumatisme -cod galben medical, iar celelalte două victime prezentând răni ușoare- cod verde medical). Toate cele trei victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.
dec. 06, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!