Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
iul. 06, 2017 Florin Coman Actualitate 0 3775 vizualizari
Două maşini Opel şi o Audi s-au ciocnit aseară, după ora 20, la pasajul pietonal subteran de la intersecţia străzii Magheru cu Parcul Traian. Lângă Crinul Alb, loc în care se produc accidente destul de frecvent. Aparent, o femeie se află la originea accidentului. Aceasta, potrivit unor informaţii venite de la Poliţie, a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, venind dinspre Aleea Ştrandului în direcţia sediului IPJ. Autovehiculul Opel condus de orădeanca în cauză a fost izbit de celălalt Opel, condus – pare-se, regulamentar – de un tânăr de 19 ani, oprindu-se cu roţile în sus. Dar nu înainte de a lovi cel de-al treilea autoturism implicat, maşina respectivă fiind oprită pe partea cealaltă a intersecţiei, la culoarea roşie a semaforului. Mai grav pentru şoferiţă este că inconştienţa ei ar fi putut dăuna grav integrităţii fizice a copilului care călătorea cu ea în maşină. Fetiţa a fost transportată la spital. Cum declaraţiile şoferilor implicaţi se cam contrazic, urmează ca poliţiştii de la Serviciul Rutier să elucideze împrejurările şi cauzele accidentului din seara de miercuri, 5 iulie.
foto – Facebook (Info Trafic jud. Bihor – Minola Opriş)
sept. 01, 2017 0
aug. 24, 2017 0
aug. 24, 2017 0
aug. 15, 2017 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!