Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 14, 2013 Redacţia BihorŞtiri.ro Fotbal 0 1965 vizualizari
Sâmbătă dimineaţa (14 decembrie), Vila Ami din Băile-Felix a fost gazda unei întâlniri importante cu privire la viitorul fotbalului românesc din liga a III-a. Alex Krenek (foto), preşedintele celor de la CS Oşorhei şi unul dintre reprezentaţii echipelor din acest eşalon în Comitetul Executiv, a organizat o întâlnire privată cu reprezentaţii gupărilor din zona de vest a ţării.
În calitate de invitaţi s-au aflat Valer Vancea preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Bihor şi Cornel Pantea preşedintele Comisiei Judeţene a Arbitrilor Bihor.
Aşa după cum ne-a relata şi Alex Krenk au fost dicuţii pe marginea problemelor cu care se confruntă fotbalul din Liga a III-a.
“A fost o întâlnire privată organizată de mine cu cei din conducerea echipelor din zona de vest. Am discutat problemele cu care se confruntă fiecare şi unele discuţii cu referire la viitor. Sincer aş dori să îmi respecte fiecare dorinţa de a înţelege că a fost ceva privat. Prefer să dicut cu cluburile în particular şi nu în faţa tuturor” ne-a declarat în exclusivitate Alex Krenek.
Într-o altă ordine de idei majoritatea dintre jurnaliţtii de sport din capitală declarau sus şi tare că Alex Krenek face lobii pentru unul dintre candidaţi la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, ceea ce nu poate fi demonstrat.
Text și foto: Lucian Popa (Arena bihoreană)
nov. 04, 2024 0
oct. 28, 2024 0
oct. 12, 2024 0
oct. 08, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0