Actualizat octombrie 3rd, 2024 5:33 PM
nov. 23, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Sănătate 0 1107 vizualizari
Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, Direcția de Sănătate Publică Bihor a desfășurat luni 22.11.2021, o întâlnire de lucru cu toți coordonatorii centrelor de vaccinare din județul Bihor, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și a Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor.
Subiectele abordate au vizat:
– necesitatea respectării instrucțiunilor și procedurilor de lucru, a codului de etică și conduită profesională în exercitarea unei activități medicale de importanță strategică cum este vaccinarea împotriva SARS-CoV-2;
– eficientizarea activității centrelor de vaccinare din județul Bihor, având în vedere apropierea perioadei sărbătorilor de iarnă;
– extinderea, în viitorul apropiat, a categoriilor de persoane eligibile la vaccinare prin includerea grupei de vârstă 5 – 11 ani.
Pe parcursul întâlnirii a fost subliniată importanța desfășurării activității centrelor de vaccinare în condiții de siguranță, cu respectarea normelor legale în vigoare și a procedurilor de lucru, cu implicare și profesionalism, pentru asigurarea succesului acestei campanii de vaccinare.
A fost apreciat efortul susținut al tuturor celor implicați în această campanie dar s-a subliniat totodată, în scop preventiv, necesitatea implicării active a personalului centrelor de vaccinare, în combaterea oricăror evenimente care ar putea avea loc în centrele de vaccinare, referitoare la simularea actului vaccinării împotriva SARS-CoV-2, aruncarea dozelor de vaccin, înregistrarea și emiterea de adeverințe de vaccinare false, la persoane nevaccinate, în schimbul unor sume de bani.
Comisar șef de poliție Codreanu Vlad, șef serviciu de Investigare a Criminalității Economice în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și colonel Bogdan Ioan, inspector șef în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor au prezentat implicațiile de natură penală ale acestui tip de acțiuni, consecințele în funcție de încadrarea juridică a faptei, atrăgând atenția cu privire la aspectele practice spre care coordonatorii centrelor de vaccinare trebuie sa acorde atentie specială.
“Astfel de acte sunt în contradicție cu etica medicală, aduc prejudicii grave sănătății publice, sunt dezavuate și periclitează efortului susținut al tuturor celor implicați în campania de vaccinare.” a declarat prefectul Dumitru Țiplea.
oct. 03, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 01, 2024 0
sept. 30, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 03, 2024 0