Actualizat aprilie 2nd, 2025 10:21 PM
nov. 22, 2022 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 1455 vizualizari
Marti, 22 noiembrie 2022, Inspectoratul Școlar Județean Bihor a organizat la Colegiul Economic ”Partenie Cosma” Oradea, o întâlnire de lucru la care au fost invitați să participae directorii și contabilii celor 66 de unități de învățământ care implementează programul la nivelul județului Bihor.
Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă. Programul vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) prin acordarea de granturi, în două runde, unui număr estimat de 2.500 dintr-un total de 3.235 de unități de învățământ de stat de nivel gimnazial, cu risc mediu și crescut de abandon școlar.
În prima rundă de finanțare a schemei de granturi PNRAS au fost prioritizate 1.726 unități de învățământ care au îndeplinit cumulativ următoarele criterii și care pot depune cerere de finanțare în cadrul acestui apel:
Unități de învățământ de stat care:
au fost identificate cu prioritate de intervenție mare sau medie în 2018/2019 și în 2020/2021;
au personalitate juridică și învățământ de masă; au un număr de cel puțin 40 de elevi înmatriculați în ciclul gimnazial;
și-au exprimat intenția de participare în cadrul Schemei de granturi PNRAS prin Declarația de intenție.
Pentru sesiunea 2022, la nivelul județului Bihor, au fost eligibile 73 de unități de învățământ. Au depus cereri de finanțare 66 unități de învățământ, iar în urma evaluării cererilor, toate aceste unități au fost declarate câștigătoare.
La sfârșitul lunii septembrie au fost încheiate contractele de finanțare între Inspectoratul Școlar Județean Bihor și cele 66 de unități de învățământ.
Granturile din cadrul programului se încadrează în trei categorii: mic – 70 000 de Euro (efectivul de elevi din ciclul gimnazial din unitatea de învățământ este între 40 și 75); mediu – 140 000 Euro (efectivul de elevi din ciclul gimnazial din unitatea de învățământ este între 76 și 150); mare – 153 000 de Euro (efectivul de elevi din ciclul gimnazial din unitatea de învățământ este peste 150);
În cadrul acestui program se implementează o tipologie diversificată de activități printre care:
Activități de dezvoltare a unui climat pozitiv și incluziv în clase și în școală, inclusiv acțiuni de combaterea violenței, acțiuni anti-bullying, măsuri pentru prevenirea consumului de droguri și reducerea riscurilor asociate consumului de droguri, măsuri pentru combaterea segregării școlare
Activități pentru reducerea absenteismului la clasă prin utilizarea unor tehnici de învățare activă și incluzivă cu scopul de a crește motivația elevilor și dezvoltarea personală, facilitarea învățării, înțelegerii și gândirii critice, mentorat și sprijin colegial între elevi, sprijinirea colaborării cu părinții sau tutorii legali, etc.
Activități pentru dezvoltarea abilităților socio-emoționale, inclusiv autonomie,
Activități pedagogice și de sprijin, care includ, dar nu se limitează la cursuri de remediere 1/1 sau în grup (lb. română/ lb. maternă, matematică/ științe, TIC), testare cunoștințe, evaluare dificultăți de învățare, consiliere și orientare școlară, mediere, educație parentală, consiliere psihologică, etc. o Extinderea zilei de școală la program prelungit și acordarea unei mese.
Activități de tip Școală după Școală inclusiv acordarea de hrană.
Activități extra-curriculare, care includ, dar nu se limitează la vizite de documentare, activități outdoor, excursii, tabere, festivaluri, evenimente educaționale, activități non-formale, activități culturale comunitare, sportive, participare la concursuri școlare, participare la cercuri școlare, educație pentru sănătate, activități de networking școlar, terapie prin artă etc.
Activități de sprijin și stimulare pentru elevii aflați la risc de abandon școlar/ PTȘ pentru asigurarea tranziției din învățământul secundar inferior către învățământul secundar superior în vederea finalizării învățământului obligatoriu (de exemplu, acordarea de subvenții/ stimulente condiționate de prezența la școală), etc.
Activități de formare autorizate și îndrumare (coaching) pentru cadre didactice și personal auxiliar din unitatea de învățământ (de ex. îmbunătățirea practicilor de predare, crearea unui climat școlar favorabil, orientarea în realizarea activităților pedagogice prevăzute în proiect).
Activități de reintegrare școlară, fie în învățământul de masă sau în Programe de tipul a 2-a Șansă, în cursuri de calificare desfășurate de furnizori de formare la nivel local sau în programe de învățare/ recuperare accelerată, inclusiv achiziție de mobilier pentru vârstă corespunzătoare etc. o Activități de dezvoltare/ îmbunătățire a competențelor, etc.
Activități de îndrumare (coaching) și consiliere profesională.
Activități de sprijin și stimulare pentru copiii și tinerii care au părăsit școala,
Dotarea cu clase inteligente* pentru predare – învățare.
Diagnostic inițial privind competențele digitale ale elevilor;
Activități de predare – învățare – evaluare: proiectarea resurselor pentru instruirea online, adaptarea resurselor pentru învățarea online, utilizarea resurselor digitale pentru evaluarea formativă, sumativă și feedback.
În cadrul întâlnirii din data de 22 noiembrie 2022 s-au prezentat aspecte practice cu privire la implementarea proiectelor, fluxurile financiare, modalitatea de raportare. De asemenea a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri referitoare la modul de organizare a activităților, de gestionare a documentelor, de derulare a achizițiilor, respectiv legislația națională și europeană care reglementează întregul program.
Întânirea s-a dovedit a fi una utilă și necesară, chiar dinamică din persepectiva numărului mare de întrebări formulate, dar și a exemplelor de bună practică exprimate, constituindu-se într-un schmib de idei și subliniindu-se principalele etape care trebuie parcurse conform calendarului în perioada următoare.
mart. 28, 2025 0
mart. 18, 2025 0
nov. 13, 2024 0
oct. 29, 2024 0
apr. 02, 2025 0
apr. 02, 2025 0
apr. 02, 2025 0
apr. 02, 2025 0