
Luni, 26 ianuarie, județul Bihor dă startul simulărilor județene pentru examenul național de Bacalaureat. Prima probă, la Limba și literatura română (Proba Ea), va avea loc în 50 de unități de învățământ și vizează cei 4.210 elevi din clasele terminale de liceu.
Calendarul complet al simulărilor este următorul:
Marți, 27 ianuarie: Proba obligatorie a profilului (Proba Ec)
Miercuri, 28 ianuarie: Proba la alegere a profilului și specializării (Proba Ed)
Joi, 29 ianuarie: Limba și literatura maternă (Proba Eb)
Fiecare școală poate adapta programul în funcție de particularitățile locale. Lucrările vor fi evaluate fizic, de doi profesori de specialitate, iar subiectele sunt unice la nivel județean, elaborate de Inspectoratul Școlar Județean Bihor. Notele vor fi trecute în catalog doar la cererea scrisă a elevului, iar rezultatele vor fi comunicate individual până pe 6 februarie 2026.
Simulările județene sunt organizate în premieră în Bihor și urmăresc atât adaptarea elevilor la rigorile examenului, cât și identificarea ariilor ce necesită îmbunătățire, oferind un instrument obiectiv de diagnoză pentru pregătirea finală de vară.




