Actualizat aprilie 15th, 2025 5:12 PM
nov. 12, 2020 Adrian Popa Actualitate, Sănătate Comentariile sunt închise pentru Încep pregătirile pentru organizarea programului național de vaccinare anti-COVID-19. 1848 vizualizari
La recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății, programul se va desfășura în etape, în funcție de tipul și disponibilitatea unuia sau mai multor vaccinuri. Astfel, în prima etapă se va include vaccinarea următoarelor categorii:
· personalul medical și auxiliar din unitățile medicale publice și private;
· personalul care deservește activitățile esențiale din infrastructura critică;
· personalul din unitățile medicale ale ministerelor cu rețea sanitară proprie;
· personalul din instituțiile aflate în subordinea ministerelor de resort;
· persoanele peste 18 ani vulnerabile (vârstnici peste 65 de ani și cei cu boli cronice);
· iar în etapa finală, populația generală.
Precizăm că în România, similar activităților desfășurate prin Programul Național de Vaccinare, nu se are în vedere introducerea obligativității vaccinării împotriva SARS-CoV-2, participarea la campania de vaccinare urmând a fi voluntară.
În vederea optimizării programului de vaccinare, Ministerul Sănătății a solicitat Direcției de Sănătate Publică Bihor ca, până în 16 noiembrie, să inventarieze personalul medical și auxiliar de la nivelul întregului județ.
Grupul de lucru pentru îmbunătățirea tuturor activităților de vaccinare, constituit la nivelul Ministerului Sănătății, a elaborat, în vederea informării corecte, un material cu informații referitoare la platformele majore de dezvoltare a vaccinurilor anti-COVID-19, pe care îl regăsiți atașat.
apr. 04, 2025 0
ian. 05, 2025 0
oct. 31, 2024 0
aug. 01, 2024 0
apr. 15, 2025 0
apr. 15, 2025 0
apr. 15, 2025 0
apr. 15, 2025 0