
Consiliul Județean Bihor a emis luni ordinul de începere a lucrărilor la pasajul rutier suprateran de pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix.
Firma PORR Construct, responsabilă de execuție, va demara în prima etapă relocarea utilităților din zonă. Noul pasaj va avea patru benzi de circulație (două pe sens), o lungime de 810 metri și va trece deasupra căii ferate Oradea – Băile Felix.
Proiectul are ca scop fluidizarea traficului pe Centura Oradea, în contextul implementării proiectului Tram-tren. Consiliul Județean Bihor va reabilita calea ferată existentă și va achiziționa vehicule capabile să funcționeze atât pe rețeaua de căi ferate din Zona Metropolitană Oradea, cât și pe cea de tramvai din oraș.
Valoarea lucrărilor la pasaj este de 37,3 milioane lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este vara anului 2026. Proiectul se realizează în parteneriat cu CNAIR și Primăria Oradea.
Acest pasaj face parte dintr-un proiect mai amplu: Consiliul Județean Bihor construiește 8 pasaje subterane și supraterane pentru a descongestiona traficul în cele mai aglomerate intersecții din județ. Până în prezent, lucrările la Pasajul Oșorhei au fost finalizate, iar traficul a fost redeschis pe 21 noiembrie 2025.
În prezent, se lucrează la șase pasaje:
două pe Calea Aradului, pe DN 79;
un pasaj suprateran la ieșirea din Oradea spre Biharia, pe DN 19;
un pasaj subteran la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului;
un pasaj suprateran pe Centura Oradea, în zona Metro;
și pasajul de pe Centura Oradea peste calea ferată spre Băile Felix.
Al optulea pasaj va fi unul suprateran pe strada Matei Corvin, pentru care urmează lansarea licitației.
Prin aceste investiții, Bihorul face pași importanți spre un trafic mai sigur și mai fluid, susținând atât dezvoltarea infrastructurii rutiere, cât și proiectele de mobilitate urbană moderne, cum este Tram-trenul.




