
Municipiul Oradea anunță demararea lucrărilor de modernizare a străzii Nicolae Beldiceanu – tronsonul nemodernizat, un proiect care vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere și creșterea confortului pentru locuitorii din zonă.
Contractul de execuție a fost atribuit societății S.C. TREBOR DRUM CONSTRUCT S.R.L., valoarea investiției fiind de 3.590.649,93 lei fără TVA. Lucrările au o durată de execuție de 10 luni de la emiterea ordinului de începere, respectiv 21 aprilie 2026, și se desfășoară în baza autorizației de construire nr. 401 din 15 aprilie 2026.
În prima etapă, proiectul prevede realizarea sistemului de canalizare pluvială, prin intermediul rigolelor și gurilor de scurgere, pentru colectarea și evacuarea apelor meteorice. De asemenea, va fi construit un podeț transversal din elemente prefabricate, cu o lungime de 9,60 metri.
Ulterior, strada va fi modernizată pe o lățime cuprinsă între 3,50 și 6 metri, fiind încadrată cu borduri din beton. Proiectul include și amenajarea acceselor la proprietăți, precum și trotuare cu o lățime minimă de un metru, acolo unde configurația permite.
În zonele disponibile vor fi amenajate și spații verzi între trotuar și limitele de proprietate, contribuind la îmbunătățirea aspectului urban și a mediului.
Prin această investiție, administrația locală continuă programul de modernizare a infrastructurii rutiere, urmărind creșterea siguranței în trafic și îmbunătățirea condițiilor de mobilitate în municipiul Oradea.




