
Investiția de peste 34 de milioane de lei va dura șase luni și include un sens giratoriu la Aeroportul Internațional Oradea
Consiliul Județean Bihor a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru data de 9 martie 2026 la proiectul de lărgire a DN 79 (E671) de la două la patru benzi pe tronsonul dintre Aeroportul Internațional Oradea și sensul giratoriu de la intrarea în localitatea Nojorid.
Firma Dumexim S.R.L. este responsabilă de execuția lucrărilor și va avea la dispoziție șase luni, conform contractului.
Proiectul prevede lărgirea drumului pe o lungime de 1.820 metri și amenajarea unui sens giratoriu în zona Aeroportului Oradea, pentru a spori siguranța și fluența traficului pe unul dintre cele mai circulate tronsoane ale municipiului.
În etapa pregătitoare, au fost finalizate lucrările de relocare a rețelelor de apă și canalizare, urmând ca în perioada imediat următoare să fie realizată relocarea rețelelor electrice.
Investiția se realizează în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar pentru finanțare s-a depus o cerere de decontare din fonduri europene, în cadrul Programului Transport 2021–2027.
Valoarea totală a obiectivului de investiții este de 34.341.055,72 lei, TVA inclusă, iar autoritățile estimează că finalizarea proiectului va contribui la fluidizarea traficului și la creșterea siguranței rutiere pe DN 79.




