
Un incendiu puternic a izbucnit marți dimineață, 20 octombrie, într-o gospodărie din localitatea Mădăras, județul Bihor. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, reușind să salveze locuința și o filigorie. Cel mai probabil, focul a pornit de la o afumătoare improvizată.
Incendiul a cuprins o magazie din lemn
Alarma a fost dată în jurul orei 06:25, iar la fața locului au fost mobilizați pompierii Detașamentului Salonta.
La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră în întregime o magazie din lemn, existând riscul ca incendiul să se extindă la casă și la o altă construcție din lemn din gospodărie.
Pompierii au acționat pentru stingerea focului și protejarea clădirilor aflate în pericol. Intervenția a împiedicat propagarea flăcărilor la locuință și la filigorie.
În urma incendiului, au ars afumătoarea și magazia din lemn, care avea o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor, cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea unei afumători improvizate în interiorul magaziei.
Recomandările pompierilor pentru prevenirea incendiilor
În urma acestui eveniment, pompierii bihoreni le reamintesc cetățenilor că afumătorile improvizate pot provoca incendii care se pot extinde rapid la locuințe și la alte construcții din gospodărie.
Reprezentanții ISU recomandă respectarea următoarelor măsuri de siguranță:
- Nu folosiți afumători improvizate și nu le amplasați în magazii, șuri, remize, șoproane sau în apropierea materialelor combustibile.
- Construiți afumătorile din cărămidă și alte materiale incombustibile și amplasați-le separat de celelalte construcții din gospodărie.
- Curățați periodic afumătoarea pentru a preveni scurgerea grăsimii în zonele fierbinți sau în contact cu sistemul de producere a fumului.
- Nu utilizați afumători improvizate în podurile clădirilor și nu modificați coșurile de fum prin scoaterea cărămizilor ori lăsarea deschisă a ușițelor de curățare.
Informații suplimentare despre comportamentul în situații de urgență sunt disponibile pe platforma națională fiipregatit.ro și în aplicația DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.




