
Intervenție de amploare a pompierilor, joi seara, la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță din Ștei, după izbucnirea unui incendiu într-un salon de la etajul I. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar 116 persoane aflate la cele două etaje ale clădirii au fost evacuate sau s-au autoevacuat. Nu au fost înregistrate victime în rândul pacienților.
Incendiul a fost anunțat prin 112 în jurul orei 22:00. La sosirea pompierilor, două saltele dintr-un salon erau cuprinse de flăcări. Până la sosirea echipajelor, personalul spitalului evacuase deja 56 de persoane de la etajul I.
Având în vedere numărul persoanelor aflate în clădire și specificul unității medicale, la ora 22:13 a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La Ștei au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, două autoscări și 11 echipaje medicale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean, inclusiv echipaje cu medici de urgență.
Intervenția a fost coordonată de primul-adjunct al inspectorului-șef, colonel Csilik Alexandru, care a dispus și activarea grupei operative.
Flăcările au fost stinse în câteva minute. Pentru că fumul inundase întregul etaj I, pompierii au ventilat spațiile și au verificat inclusiv etajul al II-lea al clădirii. În total, 116 persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat.
Cinci angajați, intoxicați ușor cu fum
Niciun pacient nu a fost rănit. Cinci membri ai personalului spitalului, trei femei și doi bărbați, au suferit însă o ușoară intoxicație cu fum în timp ce participau la evacuarea pacienților. Aceștia au primit îngrijiri medicale la fața locului, dar au refuzat transportul la spital.
După ventilarea spațiilor, pacienții au fost repartizați în saloane.
La intervenție au participat și echipaje de poliție și jandarmerie, ținând cont de specificul Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță din Ștei, unde sunt internați pacienți condamnați de instanțe.
Incendiul ar fi fost provocat intenționat
Potrivit primelor verificări efectuate de pompieri, incendiul a fost provocat intenționat de o pacientă, persoană fără discernământ.
Pompierii bihoreni au apreciat promptitudinea și eficiența cu care personalul spitalului a intervenit pentru evacuarea pacienților, acțiune care a contribuit la desfășurarea în siguranță a intervenției.




