Incendiu la o firmă de pe Calea Borșului din Oradea. Pompierii au lichidat rapid focul izbucnit într-o hală industrială

Un incendiu a izbucnit joi dimineață într-o hală a unei companii de pe Calea Borșului din municipiul Oradea, specializată în vopsitorie industrială. Pompierii militari au intervenit prompt și au reușit să limiteze pagubele, focul fiind lichidat în aproximativ 15 minute.

Apelul la 112 a fost primit în jurul orei 06:30, iar la fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SMURD.

La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum la nivelul unui cuptor industrial din interiorul halei. Pompierii au acționat simultan pentru localizarea și stingerea focului, dar și pentru ventilarea spațiului și răcirea zonei afectate.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, angajații reușind să se autoevacueze la timp. În urma incendiului au ars piese auto aflate în cuptor, respectiv etriere, iar trei motoare electrice de ventilație au fost deteriorate.

Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a incendiului a fost deteriorarea arzătorului cuptorului în timpul exploatării. Ancheta continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a izbucnit focul.

Distribuie