
Un incendiu izbucnit în noaptea de luni spre marți la clădirea Bazei Sportive din Beiuș a pus în pericol și imobilul aflat la doar aproximativ 50 de centimetri distanță. Pompierii militari au reușit să limiteze rapid propagarea flăcărilor, salvând trei dintre cele patru încăperi ale bazei sportive și clădirea învecinată.
Incendiul a fost sesizat în jurul orei 23.50, la clădirea situată pe strada Vasile Lucaciu din Beiuș. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau violent atât la nivelul acoperișului, cât și într-una dintre încăperile construcției.
Pericolul era cu atât mai mare cu cât imobilul incendiat se afla foarte aproape de o altă clădire, la aproximativ jumătate de metru distanță. În aceasta funcționau, la parter, spații comerciale, iar la etaj erau amenajate spații administrative.
Incendiul, lichidat în aproximativ 35 de minute
Pompierii din cadrul Secției Beiuș au acționat simultan pentru stingerea focarelor și pentru protejarea clădirii aflate în imediata apropiere.
Intervenția a dat rezultate, iar incendiul a fost localizat și lichidat în aproximativ 35 de minute. Echipajele au reușit să salveze trei dintre cele patru încăperi ale bazei sportive, precum și clădirea învecinată, care era expusă direct riscului de propagare a focului.
La intervenție au participat trei echipaje de pompieri militari, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și ambulanța SMURD a subunității.
Fumatul, cauza probabilă
Potrivit cercetărilor preliminare, fumatul este indicat drept cauza probabilă a incendiului.
Flăcările au afectat aproximativ 60 de metri pătrați din acoperiș, precum și pereții unei încăperi, construiți pe structură de lemn.
Incendiul a produs pagube și imobilului învecinat. Din cauza radiației termice generate de flăcări, a fost degradată o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați din izolația de polistiren a clădirii.
Pompierii recomandă atenție la țigările aprinse
În contextul acestui incendiu, pompierii bihoreni atrag din nou atenția asupra riscurilor asociate fumatului și recomandă respectarea unor reguli simple.
Țigările nu trebuie lăsate nesupravegheate și nu este recomandat fumatul în încăperi unde sunt depozitate sau utilizate materiale combustibile. Țigările, trabucurile și chibriturile trebuie stinse complet înainte de a fi aruncate, iar scrumierele trebuie să fie stabile și confecționate din materiale incombustibile.
Pompierii recomandă, de asemenea, evitarea fumatului în pat, în special atunci când persoana este obosită, a consumat alcool sau utilizează somnifere, situații în care există riscul adormirii cu țigara aprinsă.
Totodată, spațiile în care s-a fumat trebuie verificate înainte de a fi părăsite, pentru a elimina orice posibilă sursă de foc.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi găsite pe platforma națională fiipregatit.ro, precum și în aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit pentru telefoanele mobile.




