Actualizat octombrie 7th, 2024 10:33 PM
dec. 04, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 942 vizualizari
În data de 4 decembrie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie din comuna Căpâlna, salvând din calea flăcărilor încăperile unei case și o altă locuință expusă riscului de incendiere.
În cursul nopții de duminică spre luni, 4 decembrie, în jurul orei 01.25, pompierii Gărzii Tinca au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în localitatea Săldăbagiu Mic, comuna Căpâlna.
În momentul sosirii echipajelor de stingere, arderea se manifesta violent la o construcție lipită de casă, în care era improvizată o afumătoare și la acoperișul casei, pe o suprafață de peste 150 de metri pătrați, flăcările amenințând să se extindă la încăperi și la o altă locuință din cadrul gospodăriei, aflată la circa trei metri de focare.
Timp de aproximativ 50 de minute, pompierii militari au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să salveze camerele locuinței, circa 80 de metri pătrați acoperiș și casa situată în imediata proximitate.
După stingerea incendiului, echipajele de pompieri au continuat să acționeze la fața locului, pentru căutarea focarelor ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 04.00.
Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a incendiului, depozitarea cenușii sau a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.
Ca urmare a producerii evenimentului, au ars acoperișul casei pe o suprafață de circa 160 de metri pătrați și construcția în care era improvizată afumătoarea.
Pompierii militari paramedici au acordat îngrijirile necesare proprietarei locuinței, în vârstă de 90 de ani, care suferise un atac de panică, transportând-o ulterior la spital.
Îl felicităm pe această cale, pe vecinul vârstnicei, care a observat incendiul, a apelat de urgență numărul unic 112 și a intrat în locuință pentru a o salva pe proprietară, evacuând-o și ducând-o acasă la dumnealui, până la sosirea echipajelor, când nonagenara a fost preluată de pompierii paramedici.
Măsuri de prevenire a unor astfel de evenimente
În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, pompierii militari reamintesc bihorenilor că cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu, şi numai după ce se sting complet resturile de jar.
De asemenea, recomandăm cetăţenilor respectarea următoarelor norme de apărare împotriva incendiilor:
se interzice folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în apropierea clădirilor, în magazii, şuri, remize, şoproane etc. sau lângă materiale combustibile. Afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie;
se interzice folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului ori lăsarea deschisă a uşiţelor de curăţare.
oct. 03, 2024 0
oct. 03, 2024 0
sept. 26, 2024 0
sept. 25, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0