Actualizat ianuarie 24th, 2025 10:38 AM
ian. 18, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1197 vizualizari
În intervalul 15 – 18 ianuarie, forțele de intervenție din cadrul unității și subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au acționat pentru stingerea a patru incendii produse în localitățile Ștei, Tinăud, Sârbi și Oradea, trei dintre acestea fiind, cel mai probabil, generate de coșurile și burlanele de evacuare a fumului, necurățate de funingine sau deteriorate.
Incendii la locuințe
În dimineața zilei de luni, 18 ianuarie, în jurul orei 09.10, pompieri militari din cadrul Stației Ștei au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un bloc de locuințe cu două etaje, situat pe strada Independenței din localitate.
Incendiul, care se manifesta la un apartament situat la etajul 1 al imobilului a fost stins cu operativitate de echipajele de pompieri, pagubele fiind limitate la un toc de ușă.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de coșul de fum al imobilului, necurățat de funingine.
Un eveniment generat de o cauză probabilă similară a fost gestionat sâmbătă, 16 ianuarie, a.c., de echipajele de pompieri ale Stației Aleșd, care au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la coșul de fum al unei case din localitatea Tinăud. Pompierii militari au lichidat incendiul în aproximativ cinci minute, împiedicând producerea de pagube materiale.
În seara zilei de vineri, în intervalul orar 19.15-19.21, forțele de intervenție ale Gărzii Sălard au localizat și lichidat un incendiu izbucnit la podul unei case din Sârbi, cel mai probabil din cauza burlanului de fum deteriorat.
Echipajele de pompieri au reușit să împiedice propagarea flăcărilor la acoperiș și la încăperi, salvând astfel bunuri de o valoare semnificativă.
În urma producerii evenimentului, a ars o scândură de circa un metru pătrat, lipită de burlanul de evacuare a fumului.
Din fericire, nu au existat persoane rănite în urma evenimentelor menționate.
Incendiu la un autoturism
Sâmbătă, 16 ianuarie, echipajele Detașamentului 2 de Pompieri Oradea au intervenit pe strada Suișului din municipiu, unde au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism. Incendiul, a cărui cauză probabilă a constituit-o un scurtcircuit electric, a fost stins rapid, pagubele fiind limitate la aproximativ un metru liniar conductor electric.
Măsuri de prevenire a incendiilor provocate de coșurile de fum
La nivelul județului Bihor, personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” derulează campaniile de informare şi educaţie preventivă R.I.S.C. ” Siguranţa NU e un joc de noroc!” și R.I.S.C. “Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale!”, scopul acestora vizând salvarea de vieți și bunuri prin conștientizarea cetățenilor asupra riscurilor majore la care se expun prin nerespectarea normelor de prevenire a situațiilor de urgență.
Cauzele producerii a numeroase astfel de evenimente sunt legate de necurăţarea periodică a funinginii depuse pe coşurile de fum, neîntreţinerea coşurilor în urma utilizării lor îndelungate, neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori), neasigurarea etanşării burlanelor şi coşurilor de fum, precum şi existenţa unor coşuri de evacuare a fumului cu terminaţie în spaţiul podului pentru a menţine o temperatură mai ridicată şi pentru afumarea cărnii.
Adresăm cetăţenilor rugămintea ca, în cazul în care constată prezenţa unor astfel de nereguli la propriile locuinţe să procedeze la înlăturarea lor prin respectarea următoarelor condiţii:
• coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic, de persoane specializate şi autorizate;
• în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile;
• coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 centimetri, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
• la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel puțin 10 centimetri între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului;
• nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc.;
• în podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
• gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
• se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
ian. 23, 2025 0
ian. 20, 2025 0
ian. 17, 2025 0
ian. 14, 2025 0
ian. 24, 2025 0
ian. 24, 2025 0
ian. 24, 2025 0
ian. 24, 2025 0