În premieră pentru România, relicvele Sfântului Francisc de Assisi au ajuns la Oradea

Un moment cu o puternică încărcătură spirituală a avut loc la Oradea, unde, pentru prima dată în istoria României, au fost aduse spre venerare relicvele Sfântului Francisc de Assisi. Acestea se află la Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului”, în cadrul Anului Jubiliar Franciscan, care marchează 800 de ani de la trecerea la Domnul a întemeietorului Ordinului Franciscan.

Relicvele au fost întâmpinate în cadrul unei celebrări solemne prezidate de episcopul greco-catolic de Oradea, Preasfinția Sa Virgil Bercea, în prezența preoților, a călugărilor franciscani, a persoanelor consacrate și a numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment deosebit.

Mesaj de credință și convertire

În cuvântul adresat celor prezenți, episcopul Virgil Bercea a subliniat că prezența relicvelor reprezintă o invitație la redescoperirea valorilor Evangheliei și la o viață trăită în credință.

„Viața Sfântului Francisc ne amintește că adevărata bogăție este iubirea lui Dumnezeu, că pacea se naște din împăcarea cu Cristos și că sfințenia este chemarea fiecărui creștin”, a transmis ierarhul.

În cadrul Sfintei Liturghii, acesta a vorbit despre principalele etape ale vieții spirituale a Sfântului Francisc – convertirea, comuniunea cu Biserica, întâlnirea cu aproapele, contemplarea creației și unirea cu Dumnezeu – arătând că acestea rămân un model și pentru creștinii de astăzi.

Franciscanii: „Simplitatea îl face pe om cu adevărat liber”

La finalul celebrării, ministrul provincial al Provinciei „Sfântul Iosif” din România, părintele Damian-Gheorghe Pătrașcu, OFM Conv., a evidențiat actualitatea mesajului transmis de Sfântul Francisc de Assisi.

Acesta a afirmat că simplitatea, sărăcia asumată și iubirea dezinteresată propuse de marele sfânt continuă să inspire oameni din întreaga lume, indiferent de confesiunea religioasă.

De asemenea, părintele Augustin Budău, parohul Sanctuarului Eparhial „Maica Domnului” din Oradea, i-a invitat pe credincioși să participe la programul liturgic și de rugăciune organizat pe durata pelerinajului.

Pelerinajul continuă până la sărbătoarea „Iertării din Assisi”

Relicvele Sfântului Francisc vor rămâne la Oradea până pe 2 august, când este celebrată „Iertarea din Assisi”, una dintre cele mai importante sărbători ale spiritualității franciscane. Cu acest prilej, credincioșii pot obține Indulgența Plenară, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de Biserica Catolică: Spovadă sacramentală, Sfânta Împărtășanie și rugăciune la intenția Sfântului Părinte.

După încheierea pelerinajului de la Oradea, relicvele își vor continua itinerariul prin România până în luna octombrie 2026, oferind credincioșilor din mai multe comunități posibilitatea de a participa la manifestările dedicate Anului Jubiliar Franciscan.

Distribuie