Actualizat aprilie 22nd, 2025 12:21 PM
apr. 22, 2025 Adrian Popa Actualitate 0 67 vizualizari
Aproape 2.500 de persoane au fost legitimate și peste 1.000 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, au fost aplicate peste 400 de sancțiuni și reținute 65 de permise de conducere.
Peste 900 de poliţişti bihoreni au fost la datorie, pentru ca minivacanţa prilejuită de sărbătoarea Paştelui să fie petrecută în siguranţă de către cetățeni, iar manifestările organizate în judeţul Bihor să se desfăşoare fără evenimente nedorite.
Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în perioada 18 – 21 aprilie a.c., au acționat zilnic, peste 110 patrule pedestre sau auto.
Au fost desfășurate 28 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 47 de filtre, în cadrul cărora au fost legitimate 2.425 de persoane.
De asemenea, au fost efectuate 1.031 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.
Polițiștii bihoreni au intervenit la 265 de evenimente, dintre care 262 au fost sesizate prin 112.
Astfel, au fost sesizate 60 de infracțiuni, dintre care 20 contra persoanei, 15 contra patrimoniului, 17 infracțiuni la regimul siguranței rutiere și 8 infracțiuni de altă natură. Totodată, în alte 12 cazuri, polițiștii din Bihor s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni.
De asemenea, au fost prinse în flagrant delict 11 persoane, cercetate pentru comiterea de infracțiuni.
Polițiștii din Bihor au aplicat 403 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 238.681 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 65 de conducători auto, dintre care 26 pentru depășirea limitelor legale de viteză, 8 ca urmare a consumului de alcool, 8 pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare și 23 pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 38 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
În perioada sărbătoririi Paștelui, zilnic, poliţiştii rutieri și de ordine publică au acţionat pe drumurile naționale pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave.
Polițiștii din Bihor vor continua acțiunile și în perioada următoare, pentru prevenirea faptelor antisociale și asigurarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii rutieri acționează cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind echipamentele din dotarea Poliției Române, pentru supravegherea traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Cetățenilor care încă se află în vacanță, le recomandăm să nu uite de siguranța personală, pentru ca această perioadă să nu se încheie în mod nefericit, să respecte regulile de circulație și să își ia măsuri de protecție a bunurilor personale.
Celor care în aceste zile călătoresc, le recomandăm să conducă prudent, cu viteză adaptată condițiilor meteo-rutiere și să ia periodic pauze de la condus.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 16, 2025 0
apr. 16, 2025 0
apr. 22, 2025 0
apr. 22, 2025 0
apr. 21, 2025 0
apr. 21, 2025 0