Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
feb. 11, 2019 Adrian Popa Actualitate, Sport 0 1001 vizualizari
Într-un nou duel al unor echipe studențești din vestul a țării, handbalistele de la CSU Oradea s-au impus 29-24 (12-9) în fața celor de la Universitatea de Vest din Timișoara. Partida, care a contat pentru etapa a 15-a din Seria D a Diviziei A, a consemnat al 5-lea succes stagional pentru bihorence.
Sala de sport a Universității din Oradea a găzduit duminică duelul dintre două echipe cu „foame de puncte”, fapt pentru care a rezultat un meci aspru, destul de echilibrat. Totuși finalul primului mitan a găsit echipa gazdă cu un avantaj de 3 lungimi, 12-9. În partea a doua orădencele au apăsat accelerația și s-au distanțat la 7 goluri, iar finalul fără emoții a permis rularea întregului lot pentru antrenorii Doina și Cristian Ardelean.
„Nu prea suntem obișnuiți să fim favoriți, motiv pentru care fetele au intrat puțin timorate. Era important să nu tratăm partida superficial, oaspetele noastre învingând Reșița etapa trecută. E bine că am reușit să controlăm jocul, am condus aproape tot meciul și am obținut o victorie meritată„, a declarat Cristian Ardelean, antrenorul secund al CSU Oradea.
CSU Oradea: Crina Pintea, Anca Ardelean, Edina Somogyi – Anamaria Hercuț 4 goluri, Irina Munteanu 2, Nicoleta Abodi 4, Maria Țanc 4, Cipriana Petric 7, Bianca Gaga 2, Ariane Zegrean, Cornelia Vrabie 6, Maria Damian, Roxana Sabău, Alexandra Corondan și Valeria Motogna. Antrenori: Doina și Cristian Ardelean.
Așadar, Oradea obține a cincea victorie stagională care-i consolidează poziția a 5-a din clasamentul Seriei D a Diviziei A cu 15 puncte după 15 partide. Următorul joc al bihorencelor se va disputa tot pe propriul teren, duminică, 17 februarie, de la ora 11.00, în Cupa României, cu prim-divizionara Dunărea Brăila.
nov. 11, 2024 0
sept. 28, 2024 0
sept. 22, 2024 0
apr. 28, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0