Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
mart. 30, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1902 vizualizari
Saga conflictului dintre gemenii bihoreni Ioan și Viorel Micula și Statul Român nu se poate încheia așa cum ar fi vrut ambele părți. După ce, în urma deciziei Curții de Arbitraj de la Washington – care a condamnat Statul la plata de despăgubiri către cei doi bihoreni în chestiunea investițiilor din zonele defavorizate -, Guvernul României a plătit unele sume fraților Micula, Comisia Europeană intervine. Potrivit acesteia, banii cu pricina, conform legislației europene, se consideră a fi ajutor de stat acordat ilegal. Pe lângă acei bani, pentru a forța plata întregii sume dictate la Washington, frații Micula au pus poprire, în decembrie 2014, pe conturile Ministerului Finanțelor Publice. Doar că, potrivit hotnews.ro, se pare că, în baza unei Ordonanțe de Urgență din 9 decembrie 2014, aprobată prin lege în acest an, „popririle instituite sunt nule de drept”. Popririle se ridică la suma totală de peste 690 de milioane de lei, însă legea menționată mai sus le desființează de drept.
Unul dintre cei doi oameni de afaceri, Ioan Micula, a declarat pentru presa centrală că dacă decizia Comisiei Europene va conduce la pierderea de către grupul de firme bihorean a sumelor de bani în cauză, Statul Român va fi chemat în instanță și îi vor fi cerute despăgubiri de 2,5 miliarde de euro, echivalentul investiţiilor făcute de frați în România.
apr. 01, 2024 0
mai 31, 2023 0
apr. 04, 2023 0
nov. 26, 2021 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0