Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 28, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1254 vizualizari
Criticat pe vremea când USL a fost în Opoziție, proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană are undă verde de la Guvernul…USL. Executivul, nu numai că a aprobat proiectul exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană, dar l-a și făcut de utilitate publică și de interes national deosebit. Toate acestea în ședința de ieri, 27 august. Guvernul Ponta a mai stabilit o redevență de 6%, urmând ca statul român să poată solicita această cotă parte în natură. Potrivit actului normativ aprobat de Guvern, Roșia Montană Gold Corporation „va transfera în etape cu titlu gratuit către acţionarul minoritar controlat de statul român o cotă de 5,69% din capitalul social”, iar „participaţia indirectă a statului român urmează să ajungă astfel la 25%”. Proiectul care urmează să ajungă în dezbatere parlamentară mai stipulează că firma exploatatoare „se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi revitalizarea patrimoniului cultural, să asigure protecţia mediului şi eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană”. Guvernul speră în apariția a 2.300 locuri de muncă în faza de construcţie şi a 900 locuri de muncă în faza de operare.
nov. 04, 2024 0
oct. 30, 2024 0
aug. 21, 2024 0
apr. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0