Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
Competenţa este factorul determinant în reuşita unor intreprinderi. Propoziţii precum „omul sfinţeşte locul” sau „omul potrivit la locul potrivit” se referă, în esenţă, la competenţă.
Auzim adesea că în societatea româneasca predomină în multe domenii şi de multă vreme incompetenţa şi că, aspect perfect valabil, din această cauză lucrurile nu merg cum am dori sau cum ar trebui. Deşi nu neg această realitate, recunoscând că se poate observa cu uşurinţă lipsa de competenţă în jurul nostru, de la cel mai mic nivel până la cele mai mari, aş nuanţa puţin spunând că eu nu cred că societatea duce lipsă de competenţă. Ea nu se vede însă suficient pentru că nu este chemată să lucreze, este înlăturată, considerată uneori inutilă sau periculoasă, în orice caz mai greu de acceptat decât incompetenţa.
Dar dacă e în logica lucrurilor ca să căutăm competenţa şi să o folosim, de ce oare reuşeşte mai degrabă incompetenţa să domine uneori viaţa noastră politică, economică, socială? Pare o întrebare retorică dat fiind că, pentru oricine, aproape că sunt evidente cauzele. Eu aş include printre ele urmatoarele: lipsa de voinţă în cazul numirilor, avansărilor sau al alegerii, un anume interes, aş spune meschin, în zona politico-economică, ştiut fiind că incompetenţii sunt mai uşor de manipulat şi, nu în ultimul rând, trebuie să observăm lipsa de caracter şi de educaţie a celor care doresc sau acceptă să ocupe poziţii în societate pentru care nu au competenţă. Pentru o mai bună clarificare a lucrurilor din punct de vedere al cauzelor şi al posibilelor măsuri de corectare trebuie să privim competenţa din cel puţin trei perspective: competenţa în domeniul politic, competenţa în domeniul strict profesional şi competenţa dată de imaginea publică pe care o are persoana în cauză.
1. Este un fapt evident că în cadrul clasei politice există destulă incompetenţă. Este vorba atât despre competenţa politică însăşi, cât şi despre una aplicată pe domenii (profesioniştii, din păcate, preferă să rămână în afara zonei politice). Cum poate fi explicat acest lucru atâta timp cât întreaga clasă politică vorbeşte despre promovări, alegeri pe criterii de performanţă şi competenţă? În mod evident lucrurile nu stau aşa şi se întâmplă ca bunele intenţii şi clamatele criterii să nu fie respectate. Prea des se ţine seama, nu de puterea de convingere şi de numărul de voturi pe care-l poate aduce un anume candidat, ci de o anume relaţie de tip personal sau financiar cu cei care propun, pot influenţa sau care iau decizii. Adesea, doar cu caracter întâmplător, adevaraţii profesionişti, şi aşa puţini înregimentaţi în partide politice, ajung totuşi să fie promovaţi. În unele situaţii încă se crede că adoptarea şi punerea în practică a unor criterii, care dealtfel amintesc de cei care le-au inventat practic, anume de regimul totalitar încă din vremea lui Stalin, precum criteriul vârstei, al sexului sau chiar al categoriei sociale, ar putea contribui la o dorită imagine publică, favorabilă şi desigur ar crea competenţă în domeniul politic.
Ce ar trebui făcut? Desigur să se renunţe la practici de genul celor expuse şi să se abordeze cu mai multă maturitate politică şi responsabilitate socială promovarea pe adevărate criterii de competenţă. Mi-e teamă că voinţa ne joacă feste, dar trebuie să sperăm pentru că, nu-i aşa, „putem să acceptăm dezamăgiri temporare, dar nu trebuie să ne pierdem niciodată speranţa” (M. L. King).
2. Competenţa de natură strict profesională este, în opinia mea, vitală pentru toate domeniile. Îndrăznesc să spun, cunoscând destul de bine situaţia, că în România se nasc talente, se produc competenţe şi, din fericire, există suficiente în fiecare domeniu. Ele trebuie căutate, încurajate şi puse să lucreze. Şi aici, însă, criterii precum cele de mai sus îşi găsesc aplicabilitate. În plus se poate vorbi şi de o anumită calitate a mediului socio-economic care favorizează lipsa de competenţă, impostura şi non-valoarea. Cu toate că se organizează concursuri pentru ocuparea de posturi sau pentru promovări, acestea au mari carenţe în organizare, precum şi în stabilirea criteriilor de evaluare a competenţei. Competenţa profesională se poate şi trebuie să fie dovedită cu realizări în acest plan, cu experienţa acumulată (nu numărul de ani vechime dă în exclusivitate experienţa!), cu recunoaşterea internă sau internaţională în domeniu. Acest criteriu ar trebui să aibă o greutate specifică mare în evaluările care se efectuează. Un lucru important pe care trebuie să-l realizeze clasa politică, dar pe care ar trebui să-l aibă mai mult în vedere şi profesioniştii înşişi, este participarea lor la viaţa politică şi socială. Nu face bine nimănui faptul că ei sunt lăsaţi sau se lasă ei înşişi în afara „treburilor cetăţii”. Din această cauză promovează incompetenţa şi avem impresia că ea reprezintă o categorie mai mare decât cea formată din profesionişti competenţi. Cred că şi aici avem nevoie de mai multă voinţă, precum şi de bună credinţă şi responsabilitate socială. Platon spunea că putem ajunge să fim conduşi de inferiorii noştri ca pedeapsă pentru refuzul de a nu participa la viaţa politică.
3. În mod cert, o persoană cu rezultate în domeniul profesional primeşte o anumită recunoaştere profesională şi, prin urmare, are sau poate avea o bună imagine publică. Se întâmplă că unele persoane sunt promovate, numite, alese chiar dacă nu au prea multe lucruri de spus despre ce au făcut în domeniul lor profesional. Mai mult decât atât, ele prezintă o imagine publică degradată, fie ca urmare a unor greşeli grave în profesie, fie datorită faptului că însăşi pregătirea profesională şi unele rezultate sunt obţinute prin mjloace incorecte, nelegale, imorale şi netransparente. Membrii acestei categorii de persoane ar trebui să fie ajutaţi să-şi rezolve problemele lăsându-le timpul necesar pentru acest lucru şi neîncărcându-i cu sarcini prin promovări sau numiri în posturi importante în societate. Criteriul imaginii publice a competenţei profesionale poate conduce la asanarea morală a procesului de numire/promovare şi la asigurarea competenţei în managementul socio-economic. Dar oare există voinţă?
Apreciez că încă mai găsim voinţa necesara pentru ca procesul de numire, promovare şi alegere să se facă, în funcţie de domeniu, pe baza evaluării modului de îndeplinire a celor trei tipuri de standarde de competenţă. În primul rând, vor fi selectaţi cei care le îndeplinesc pe toate şi, pe urmă, aceia care le îndeplinesc doar parţial. Şi deloc cei care nu le îndeplinesc!
Prof. univ. dr. Ioan Gheorghe Ţară (foto – bihon.ro)
Loading ...
