Actualizat octombrie 3rd, 2024 5:33 PM
apr. 02, 2016 Andrei Şandor Administrație 0 7508 vizualizari
1 iunie (Ziua Copilului), 12 octombrie (Ziua Oradiei) și ziua în care se marchează an de an Noaptea Muzeelor sunt cele trei momente din an când cei interesați de cel mai nou muzeu din oraș, Casa Darvas – La Roche (fostul sediu al FC Bihor), vor putea vizita obiectivul fără să plătească vreun ban. Este una dintre prevederile aprobate de Consiliul Local în ședința din 31 martie, când aleșii au votat și tarifele practicate la Muzeul Art Nouveau de pe str. Iosif Vulcan. Astfel, prețul integral al unui bilet este de 5 lei, dar au reducere elevii, studenții, pensionarii, și grupurile organizate cu peste 10 persoane. În cazul acestora, tariful este de 3 lei. De asemenea, un bilet va costa doar 1 leu pentru elevii care vizitează Darvas – La Roche în cadrul unor programe aprobate de Ministerul Educației (ex.: Școala Altfel). De gratuitate au parte copiii cu vârsta de până la 7 ani și persoanele cu handicap.
Municipalitatea pune Casa Darvas – La Roche și la dispoziția celor care doresc să facă acolo filmări profesioniste sau sesiuni foto pentru ocazii speciale sau manifestări cu caracter privat; în acest caz, tariful este de 200 de lei pe eveniment.
aug. 07, 2017 0
iun. 08, 2017 0
mai 15, 2017 0
oct. 13, 2016 0
oct. 03, 2024 0
oct. 02, 2024 0
oct. 02, 2024 0
oct. 01, 2024 0