
Mai multe grădinițe și creșe din municipiul Oradea se află în plin proces de modernizare cu fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit Primăriei Oradea, lucrările au depășit în toate cazurile pragul de 70%, iar copiii vor beneficia, din această toamnă, de spații renovate și mai eficiente energetic.
Investițiile vizează Grădinițele nr. 14, 41, 46, 52 și 55, precum și Creșele nr. 3 și 5. Pe lângă lucrările de creștere a eficienței energetice, proiectele includ modernizarea sălilor de grupă, a grupurilor sanitare, a holurilor și a celorlalte spații destinate activităților educaționale.
Cea mai avansată investiție este la Grădinița nr. 41, unde stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 80%. Aici au fost înlocuite tâmplăriile, au fost termoizolați pereții și acoperișul, au fost montate panouri fotovoltaice și sisteme moderne de ventilație, iar în prezent se lucrează la rampa de acces pentru persoanele cu dizabilități și la scara exterioară de evacuare.
La Grădinițele nr. 14, 52 și 55, precum și la Creșele 3 și 5, lucrările au ajuns la aproximativ 75%. Acestea includ înlocuirea învelitorilor, izolarea termică a clădirilor, montarea de încălzire în pardoseală, sisteme de ventilație, instalații electrice noi și finisaje interioare moderne.
În cazul Grădiniței nr. 46, unde stadiul execuției este de 70%, au fost finalizate lucrările la acoperiș, instalațiile electrice, sanitare și de ventilație, precum și încălzirea în pardoseală. De asemenea, sălile de grupă de la etaj sunt deja finisate, iar în grupurile sanitare urmează montarea obiectelor sanitare.
Valoarea investițiilor se ridică la câteva milioane de lei pentru fiecare unitate de învățământ, fondurile fiind asigurate prin PNRR. Lucrările urmăresc reducerea consumului de energie, îmbunătățirea confortului termic și modernizarea completă a spațiilor în care își desfășoară activitatea copiii și cadrele didactice.
Reprezentanții Primăriei Oradea precizează că proiectele avansează conform graficului, astfel încât, odată cu începerea noului an școlar, preșcolarii și copiii din creșe să beneficieze de condiții de studiu la standarde europene.




