Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
oct. 15, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1591 vizualizari
În ședința de luni, 15 octombrie, conducerea centrală a Partidului Național Liberal (PNL) a dat un vot favorabil pentru înscrierea lui George Becali (președinte al Partidului Noua Generație) în partidul istoric. Scopul acestei achiziții ar fi o candidatură a patronului clubului Steaua București într-un colegiu uninominal din București, unde, din câte se pare, Becali se va lupta pentru mandat de deputat cu un alt personaj colorat și controversat, Dan Diaconescu. Președintele PNL, Crin Antonescu, a relatat că votul pentru transferul la liberali al colegului din Parlamentul European al soției sale a fost aproape unanim. Potrivit presei centrale, doar Varujan Vosganian s-a opus prin vot, iar ex-premierul Călin Popescu Tăriceanu a dat declarații prin care nu a ascuns că nu este foarte fericit pentru ideea actualului lider național al PNL. Tot luni, Antonescu vorbea despre anumite „derogări” pentru ca Gigi Becali să poată candida sub sub sigla PNL. Pentru ca să poată candida ca uselist, patronul echipei Steua trebuie să se înscrie în PNL, PSD sau PC. De asemenea, având în vedere că, potrivit Legii Partidelor, aceeași persoană nu poate fi în același timp membru a două formațiuni politce, înscriere în USL va însemna automat demisia din PNG. Adică declarațiile lui Crin Antonescu, care spunea că, de facto, Becali va rămâne președintele partidului său de acum, nu prea stau în picioare. În ceea ce priveșete liberalii care nu au fost de acord cu acceptarea unei alianțe cu Becali, Varujan Vosganian a confirmat pe blogul său personal că a votat contra ideii promovate de Antonescu, precizând și că „…ştiu că a existat şi o abţinere”. Din informațiile bihorstiri.ro rezultă că președintele PNL Oradea, primarul Ilie Bolojan ar fi cel care s-a abținut. O atitudine normală din partea lui atâta timp cât se declară mereu un soldat disciplinat al PNL, dar este și genul politician care își face cunoscute criticile și nemulțumirile, chiar și atunci când ele „lovesc” în șefii de partid de la București.
aug. 22, 2024 0
apr. 06, 2023 0
oct. 22, 2021 0
feb. 02, 2021 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0