Actualizat octombrie 4th, 2024 11:45 PM
iul. 27, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2170 vizualizari
Cel puţin parţial, nemulţumirile manifestate de prim-vicepreşedintele PNL Bihor, Găvrilă Ghilea, cu privire la modul de repartizare a sumelor de bani prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală – etapa a 2-a – sunt neîntemeiate. Reamintim că liderul liberal afirma că, în ciuda spuselor preşedintelui PSD Bihor, Ioan Mang, care a dat asigurări că fie care primărie care a depus proiecte a şi primit bani pentru cel puţin un obiect de investiţii, există minimum o comună lăsate pe tuşă. Chit că avea, cică, proiect depus. Ghilea dădea exemplul comunei Aştileu. Ieri, în conferinţa de presă susţinută la sediul filialei social-democrate, preşedintele Mang a fost întrebat despre situaţia comunelor conduse de PNL şi care nu au primit bani prin PNDL, cu axare pe Aştileu. Liderul pesedist a verificat şi a precizat că această comună nu figurează printre cele care au cerut bani de la Guvern în această etapă a Programului. „Primăria Aştileu are un proiect finanţat prin PNDL 1, pe asfaltare de drumuri, şi a cheltuit 60% din banii alocaţi”, a declarat Ioan Mang.
Acesta a ţinut să precizeze că printre motivele care au putut sta la baza respingerii de proiecte se numără depunerea cu întârziere sau refuzul edililor de a da o declaraţie pe proprie răspundere cum că nu au depus acelaşi proiect şi pe altă sursă de finanţare.
foto – primaria-astileu.ro
sept. 07, 2023 0
sept. 05, 2023 0
mart. 02, 2023 0
ian. 18, 2023 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0