Deoarece licitația pentru distribuirea biletelor de tratament în staţiunea Băile Felix a fost contestată de către un ofertant, Casa Judeţeană de Pensii nu poate distribui acest pachete turistice către beneficiarii de drept. Or, după cum se știe, stațiunea de lângă Oradea este una dintre favorite. Și nu numai pentru bihoreni. Motiv pentru care co-președintele PNL Bihor, senatorul Găvrilă Ghilea, a decis să se implice. Acesta a interpelat-o pe Rovana Plumb, ministrul Muncii, arătând că situația „afectează implicit sute de pensionari bihoreni – şi nu numai –”, privați „de accesarea biletelor de tratament în Băile Felix” sau obligați „să accepte oferte alternative în alte staţiuni balneoclimaterice situate la distanţe considerabile de judeţul de domiciliu”. Senatorul Ghilea cere ca Plumb să facă cele necesare pentru modificarea metodologiei de distribuire a biletelor de tratament. Schimbarea ar trebui să facă în așa fel încât „eventuala contestare a procedurii de atribuire să nu mai aducă prejudicii beneficiarilor potenţiali ai acestor drepturi sociale şi nici societăţilor ofertante ale pachetelor turistice şi de tratament”.