Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
ian. 06, 2010 Andrei Şandor Editorial 0 2110 vizualizari
Nimeni nu a suflat o vorbă. Nu în toamna lui 2008, când toate ţările normale aplicau deja primele măsuri anti-criză. Am început să auzim că e groasă rău treaba cu criza după îndeplinirea primului vis guvernamental al lui Traian Băsescu. Şi atunci doar pentru că era nevoie de o motivaţie serioasă pentru aruncarea României în cea mai mare datorie din ultimii 20 de ani. Că dacă nu era “musai” să luăm bani de la FMI, am impresia că încă şi acum am fi auzit poveşti de adormit copii apropos de rahatul economico-financiar în care ne aflăm. Acum, după îndeplinirea celui de-al doilea vis guvernamental al lui Băselu, suntem cam tot acolo. Adică în rahat până la gât. Sau chiar mai sus de gât!
Degeaba încearcă, la televizor, personalităţi “marcante” ale vieţii politice (şi aduse cu regularitate pe sticlă) să ne convingă că nu ar mai fi aşa de rău, am tendinţa să nu-i (mai) cred. Ba mai aud şi că scumpirile anunţate deja în toate domeniile nu sunt, de fapt, scumpiri, ci indexări. Să mori de râs, nu alta! Perfect! Dar să indexeze atunci şi salriul minim/mediu pe economie. Nu aşa ar fi corect?! Că prea uşor se dă vina, ba pe inflaţie, ba pe criză, ba pe naiba ştie ce. Colac peste pupăză, au început şi vânzările de gogoşi pe tema bugetului anului 2010. Fonduri tăiate de la unii, plusate la alţii.
Repornirea motoarelor economiei, atât de trâmbiţată în a doua parte a anului trecut, pare împotmolită. Poate chiar în preţul combustibilului, care, de la 1 ianuarie, s-a majorat deja de două ori. Pardon: s-a indexat! Dar să ne bucurăm: blondina de la Dezvoltare Regională şi Turism are idei salvatoare. Udrea vrea terenuri de golf! Că de aia nu am avut destui străinezi în vizită prin frumoasa noastră ţară şi de aia euroii sau dolăreii lor au mers la alţii, în loc să rămână în perimetrul carpato-danubiano-pontic.
Cheia înfloririi de după criză a României este golful! Dar nu cred că cel jucat de Tiger Woods. Însă, la ce ifose are şi la ce nas i s-a dat, nu mă mir că Elena noastră (de fapt, a lu’ Băselu!) are astfel de idei geniale şi “salvatoare”. Noroc că povestea cu Troia a fost deja consumată pe vremea anticilor greci! Altminteri fata asta ar fi în stare să bage ţara chiar şi în război pentru a-şi satisface plăcerile…
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
iul. 21, 2018 0
iun. 25, 2018 0
iun. 21, 2018 0
iun. 04, 2018 0