Actualizat februarie 9th, 2025 11:23 PM
iul. 30, 2015 Andrei Şandor Politică 0 2149 vizualizari
Găvrilă Ghilea (PNL) și Ioan Hulea (UNPR) se află la cele două extremități ale topului parlamentarilor bihoreni, alcătuit în funcție de sârguința acestora. Mai exact, potrivit indicelui activității parlamentare, care reprezintă o medie ponderată a principalelor activități parlamentare calculată după cum urmează: inițiative legislative (30%), luări de cuvânt (25%), declarații politice (20%), întrebări și interpelări (15%), moțiuni (10%).
Co-președntele PNL Bihor are un portofoliu de 31 inițiative legislative, 76 luări de cuvânt, 55 declarații politice, 170 întrebări și interpelări, precum şi 3 moţiuni semnate. Așa a ajuns senatorul Găvrilă Ghilea (foto) la indicele de 65,1, care este cel mai mare dintre toți cei 18 parlamentari bihoreni. De altfel, parlamentarul ales în Colegiul 3 Senat se află pe locul 27 în clasamentul general al celor 167 de senatori, respectiv pe locul 62 în clasamenul general al tuturor celor 544 de parlamentari.
La polul opus, cu deputatul progresist Ioan Hulea (președintele UNPR Bihor), are un indice de doar 6,7% (n.b.: printre altele, fostul consilier județean se remarcă absența întrebărilor / interpelărilor, respectiv a declarațiilor politice), fiind întrecut până și de quasi inexistenții Gheorghe Costin (PNL) și Gheorghe Bogdan (PSD). În clasament, senatorul Ghilea este urmat de: deputatul Florian Bodog (PSD) cu indicele de 62,5, deputatul Florica Cherecheș (PNL) cu 55,35, senatorul Biro Rozalia (UDMR) cu 35,3, deputatul Liviu Laza MAtiuța (PNL) cu 33,2, deputatul Szabo Odon (UDMR) cu 30,4, deputatul Sonia Drăghici (PSD) cu indice de 29,55, respectiv de deputatul Ioan Cupșa (PNL) cu 26,3, senatorul Valeriu Boeriu (PNL) cu 26,2, senatorul Cristian Bodea (PNL) cu 25,5, deputatul Adrian Merka (UDSCR) cu indicele 25, deputatul Lucia Varga (PNL) cu 20,15, deputatul Cseke Attila (UDMR) cu 20 și Ioan Roman (PSD) cu 18,2. Pe listă apare și fostul primar al Oradiei, senatorul PSD Petru Filp (ales într-un colegiu din Vrancea) care ocupă poziția 14 cu indicele 14,5.
aug. 08, 2018 0
aug. 25, 2017 0
iun. 09, 2017 0
mai 30, 2017 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0
nov. 25, 2024 0