Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
nov. 08, 2015 Redacţia BihorŞtiri.ro Fotbal 0 4258 vizualizari
Înfrângere, pe teren propriu, suferită de FC Bihor în etapa a 12-a a ediției curente a campionatului, într-un meci transmis de două canale de televiziune. Echipa antrenată de Dan Mănăilă, cu toate că a jucat cu multă determinare, a fost nevoită să cedeze cu scorul de 0 la 1 în meciul de duminică, 8 noiembrie. Cronica partidei e transmisă de ofițerul de presă al clubului orădean, Florin Mihalca:
„Partida, desfăşurată în prezenţa a aproximativ 600 de spectatori, a avut ritm, cu multă determinarea din partea ambelor formaţii, care au căutat victoria. După două lovituri de la colţ, consemnate în minutul 8, când oaspeţii au fost mai periculoşi, în minutul 16, Ember a şutat puternic, dintr-o lovitură liberă de la 26 de metri, dar a scos portarul medieşenilor, de la colţul lung. Au urmat apoi 15 minute de dominare totală a bihorenilor, cu câteva ocazii clare irosite. Astfel, în minutul 17, Mintaş a câştigat un duel cu Abrudan la marginea careului medieşenilor, a încercat şutul, dar nu nimerit poarta. În acelaşi minut, Andor a scăpat singur cu Greab, portarul oaspeţilor a ieşit în întâmpinare, bihorenii au cerut penalty, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. Un minut mai târziu, acelaşi Andor a plecat de la limita ofsaid-ului, a încercat să şuteze de la 16 metri, dar Abrudan l-a ajuns din urmă şi i-a blocat execuţia.
În minutul 23, FC Bihor a ratat o ocazie uriaşă, după ce Trabalka, scăpat singur cu portarul, în poziţie centrală, nu a reuşit să-l învingă pe Greab, care a ieşit mult din poartă, până la marginea careului de 16 metri, şi a reuşit să-l blocheze pe atacantul orădenilor. Apoi, în minutul 26, tot Trabalka a mai scăpat o dată de marcajul fundaşilor centrali medieşeni, a şutat din marginea careului, după o pasă superbă a lui Andor, dar acelaşi brav portar, Greab, a fost atent şi a reuşit să reţină. Oaspeţii au revenit mai periculos în atac în minutul 36, când Băjenaru a executat foarte bine o lovitură liberă din partea dreaptă, Mintaş a respins greşit, spre propria poartă, dar Kiraly s-a întins şi a respins în ultima secundă. Până la pauză s-a mai consemnat o ocazie a medieşenilor, în minutul 41, când Robert Romeo a reluat din 7 metri, pe lângă poartă.
Repriza a doua a fost şi mai disputată. La trei minute de la reluare, portarul orădean Kiraly a reţinut un şut trimis de Figliomeni, pentru ca în minutul 50, Andor, care a fost mai rapid decât fundaşii centrali adverşi, a scăpat singur cu Greab. Balonul i-a sărit însă exact în momentul şutului şi astfel a trimis cu tibia, dar portarul medieşenilor a scos a treia oară în situaţie de unu contra unu în acest meci. În minutul 55, oaspeţii au replicat, prin Stancu, care a intrat în careu, a centrat la colţul scurt, unde se afla Bic, dar reluarea fostului jucător al FC Bihor, cu capul, a trecut pe lângă bară. În minutul 68 a fost apoi rândul orădenilor să rateze cu capul. Astfel, după o lovitură de la colţ, Ţoca a reluat cu capul din 4 metri, dar puţin peste poarta lui Greab. După ce în minutul 71, Ovidiu Bic a reluat din nou cu capul, dar a reţinut Kiraly,zece minute mai târziu, în minutul 81, s-a marcat unicul gol al disputei. Atunci, Munteanu a avut inspiraţia de a întoarce cu capul, din cădere, o minge în centrul careului, de unde Roberto Romeo a reluat imparabil, din vole, şi a deschis scorul. Pe final, spiritele s-au încins, după ce FC Bihor a alergat după egalare, iar medieşenii şi-au conservat scorul. În acest context, antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Leo Grozavu a fost trimis în tribună pentru proteste la arbitrii, pe care i-a acuzat că tolerează jocul dur al gazdelor. Până la final nu s-a mai întâmplat mare lucru, medieşenii au câştigat cu 1-0 şi şi-au adjudecat trei puncte importante în clasament, dar la sfârşit toţi spectatorii orădeni şi-au aplaudat în picioare favoriţii, mulţumiţi fiind de prestaţia avută, chiar dacă, după cum apreciau majoritatea dintre ei, rezultatul nu a fost corect”.
Echipa FC Bihor a jucat cu următorii sportivit: Kiraly – Remeş, Mintaş, Chira, Lorincz – Haş (min. 61 Ţoca) – Coroian, Ember – Andor (ctp.), Trabalka (min. 84 Şereş), Sulea (min. 77 Magda). Pentru elevii lui Mănăilă urmează o deplasare în județul Cluj, miercuri (11 noiembrie, de la ora 14), unde vor întâlni formația Universitatea.
foto – fcbihor.ro
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 02, 2024 0
aug. 20, 2024 0