Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 18, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 0 1873 vizualizari
O adaptare după Tudor Muşatescu, semnată Dan Mirea, este pusă în scenă de actorii trupei „Iosif Vulcan” a Teatrului Regina Maria din Oradea. „Profu` de franceză” tratează iubirile adolescentine, farmecul imaturității, distracțiile specifice anilor de liceu și pasiunea colectivă a elevelor pentru nou-venitul profesor înalt, brunet, cu ochi căprui și care vorbeşte cu „r”-ul aristocratic. Un text, desigur, rescris pentru a face faţă „canoanelor” secolului 21. Aceasta va fi a doua premieră a actualei stagiuni. „Acțiunea este declanșată de venirea profesorului de franceză, elevele clasei a douăsprezecea devenind mai preocupate să îi capteze atenția decât de examenul de bacalaureat. Această turnură de evenimente dă naștere unor situații conflictuale, pentru aplanarea cărora e necesar să intervină chiar diriginta, al cărei interes este, de asemenea, îndreptat spre tânărul profesor. Naivitatea din care izbucnesc neînțelegerile creează comicul de situație, dând naștere unui spectacol original, vesel și plin de viață”, se arată în descrierea transmisă de secretariatul Teatrului Regina Maria. Actorii care întruchipează personajele piesei sunt: Georgia Căprărin, Anca Sigmirean, Denisa Vlad, Sorin Ionescu, Corina Cernea, Alexandru Rusu, Alin Stanciu, Eugen Neag şi Anda Tămășanu. Premiera este programată pentru joi, 19 octombrie, de la ora 12, fiind aşteptaţi elevii din Municipiul Oradea, în sala mare a Teatrului Regina Maria. Însă, potrivit datelor comunicate de instituţia de cultură, şi celelalte categorii de vârstă vor putea vedea această a doua premieră a stagiunii, în data de 2 decembrie, de la ora 11. Biletele pot fi cumpărate la Agenţia teatrului sau online (www.biletmaster.ro).
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0