Gala Artelor la Oradea: spectacol de final de an pentru cursanții Școlii de Arte „Francisc Hubic”

Sala de concerte „Enescu-Bartók” a Filarmonicii de Stat Oradea a găzduit vineri, 19 iunie 2026, Gala Artelor, evenimentul care a marcat finalul anului de curs 2025–2026 al Școlii de Arte „Francisc Hubic”, secție a Centrului de Cultură al Județului Bihor.

Pe scenă au urcat cursanți și profesori care au prezentat un program variat, ce a evidențiat nivelul de pregătire artistică și diversitatea specializărilor: pian, vioară, canto clasic, canto muzică populară, canto muzică ușoară, instrumente de suflat, percuție, chitară, dar și improvizație jazz.

Atmosfera serii a fost completată de acompaniamentul unui grup instrumental coordonat de managerul CCJB, prof. Liviu Buțiu, precum și de formația ART Band, coordonată de prof. Cristian Moldoveanu, care au susținut momentele artistice ale cursanților.

Înaintea spectacolului, publicul a putut vizita o expoziție de arte plastice realizată de elevii școlii, un demers care a pus în valoare creativitatea și evoluția acestora.

Gala Artelor rămâne unul dintre evenimentele de referință ale Școlii de Arte „Francisc Hubic”, oferind cursanților ocazia de a evolua pe o scenă profesionistă și de a prezenta publicului rezultatele muncii depuse pe parcursul anului. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Cultură al Județului Bihor, prin Școala de Arte „Francisc Hubic”, în parteneriat cu Filarmonica de Stat Oradea și Consiliul Județean Bihor.

Distribuie