Orădeanca Jessie Baneș a scris și lansat o nouă piesă, intitulată „Tu ești iubirea mea”. Piesa cu mesaj de dragoste a fost compusă chiar de către ea, în colaborare cu…
Categorie: Frontpage
Pompierii bihoreni continuă misiunile de înlăturare a efectelor furtunii
Şi miercuri, 26 iulie, încă de la primele ore ale dimineții, pompierii bihoreni au intervenit pentru îndepărtarea efectelor vijeliilor manifestate în ziua precedentă, la nivelul județului. Astfel, până la ora…
Ateliere de informare cu informații utile pentru siguranța copiilor și adolescenți, organizate de polițiștii de prevenire bihoreni
Pentru o vacanță de vară în siguranță, polițiștii de prevenire bihoreni continuă seria atelierelor de informare destinate copiilor, realizate în cadrul proiectului preventiv „Educație pentru siguranță”, derulat în parteneriat cu…
Stadiul lucrărilor la terminalul Aeroportului Oradea
Lucrările de construcție la noul terminal de la Aeroportul Oradea avansează într-un ritm susținut. Au fost forați toți cei 180 de piloți pe care vor fi montați stâlpii de susținere…
Rețeaua de pasaje din Centrul Civic, tot mai vizibilă
Avansează vizibil lucrările la rețeaua de pasaje subterane din Piața Emanuil Gojdu. Astăzi a început turnarea planșeului de beton aferent pasajului 4, cel care face legătura dinspre Colegiul Național „Emanuil…
Încă o tragedie la scăldat, în județul Bihor: nu ignora pericolul, fii responsabil în preajma apei și învață-ți copilul să facă la fel!
Două vieți curmate în doar șase zile, în apele din județul Bihor În perioada 17 – 22 iulie, în apele din Bihor și-au pierdut viața două persoane, ultima tragedie producându-se…
Cercetări arheologice sistematice la Toboliu
În perioada 12 iunie – 21 iulie 2023, Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal a desfășurat, în colaborare cu Institutul de Pre- și Protoistorie al Universității din Köln (Germania)…
Polițiștii de prevenire și cei rutieri bihoreni, împreună cu reprezentanții în teritoriu ai Agenției Naționale Antidrog și cu jandarmi, alături de cetățeni, la Waves Festival
În perioada 21 – 23 iulie, polițiștii de prevenire și cei rutieri bihoreni, alături de reprezentanții Centrului Județean de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor și de jandarmi bihoreni au…
De luni se închide circulația rutieră pe o porțiune din strada Oneștilor
Începând de luni, 24 iulie, se închide circulația rutieră pe strada Oneștilor, pe porțiunea dintre sensul giratoriu de la intersecția cu T. Vladimirescu până la intersecția cu str. Barcăului, în…
85% din rețeaua de termoficare a Oradiei, reabilitată până la finalul anului. Primarul Florin Birta: lucrările din etapa a III-a sunt în grafic
Lucrările de reabilitare a rețelelor de termoficare din municipiul Oradea, etapa a treia, sunt în fază avansată, 76% dintre traseele incluse în contracte fiind înlocuite sau aproape finalizate. Cu prioritate,…
Finanțare europeană asigurată pentru documentația DX Arad – Oradea
Președintele Consiliului Județean Bihor a semnat joi, 20 iulie, la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul tehnic al Drumului Expres Arad – Oradea. În…
Recomandările pompierilor bihoreni pentru prevenirea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice avertizate prin CODUL PORTOCALIU, valabil pentru județul Bihor, până în data de 22 iulie
În contextul avertizării COD PORTOCALIU transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru județul Bihor, în intervalul 21 iulie, ora 18:00 – 22 iulie, ora 06:00, fenomenele avertizate fiind “intensificări…
A murit copilul de 12 ani care a fost lovit pe trecerea de pietoni din Calea Aradului
„Băiatul a intrat în stop cardio-respirator miercuri şi nu a mai putut fi salvat de către medici” a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Oradea, Lisa Crăiuț.…
Se toarnă stratul de uzură între Coada Lacului și Stâna de Vale
Lucrările de modernizare a Drumului Apusenilor se apropie de finalizare. În această săptămână constructorii toarnă stratul de uzură pe DJ 108J, pe tronsonul de 7 kilometri dintre Coada Lacului și…
Accident grav pe DN1, lângă Cornițel. 6 oameni implicați din care 3 au ajuns la Spital
În eveniment au fost implicate un microbuz în care călătoreau patru persoane şi o dubiţă de transport marfă cu doi pasageri. „Apelul prin 112 a fost primit în dispeceratul ISU…
FC Bihor s-a impus cu 7-0 în faţa celor de la CS Socodor, în cel de-al doilea meci amical!
Fotbaliştii de la FC Bihor au făcut un nou joc reuşit, miercuri seara, în cel de-al doilea joc amical al acestei veri, pe care l-au susţinut pe teren propriu, în…
Copaci prăbușiți și terenuri în flăcări, în Bihor
În interval de aproximativ 12 ore, pompierii militari bihoreni au intervenit în șapte localități, unde au executat patru misiuni de îndepărtare a mai multor arbori doborâți de vântul puternic pe…
Recomandări ale DSP Bihor, în contextul persistenţei temperaturilor ridicate
Persistența temperaturilor ridicate, caracteristice în timpul verii, poate influența negativ starea de sănătate a populației, în special a grupelor la risc: copii, vârstnici, persoane cu dizabilități, boli cronice, persoane care…
S-a semnat contractul de execuție pentru Lotul 1 al Inelului Rutier Metropolitan
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a semnat astăzi, 17 iulie, la sediul instituției, contractul de proiectare și execuție pentru Lotul 1 al Inelului Rutier Metropolitan. La semnarea contractului a…
Finanțare câștigată pentru modernizarea Bibliotecii Județene
Proiectul de modernizare și digitalizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” și a celor 3 biblioteci din Sânmartin, Sântandrei și Oșorhei a obținut finanțarea prin Programul Național de Redresare și Reziliență,…




