Actualizat octombrie 16th, 2024 1:10 AM
iul. 21, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 948 vizualizari
Președintele Consiliului Județean Bihor a semnat joi, 20 iulie, la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul tehnic al Drumului Expres Arad – Oradea.
În această etapă se finanțează studiul de fezabilitate, valoarea contractului asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 fiind de 22.881.225,05 lei, cu TVA, echivalentul a peste 4,4 milioane de euro. Valoarea totală a documentațiilor tehnice, respectiv studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, autorizația de construire și documentația achizițiilor publice ajunge la aproximativ 11 milioane de euro.
În aceeași zi, studiul de fezabilitate a fost analizat în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), avizul urmând a fi emis în prima jumătate a lunii august.
„Ne propunem ca până la sfârșitul lunii august să încheiem procedura de avizare a studiului de fezabilitate, prin promovarea proiectului de hotărâre de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici. După publicarea hotărârii de guvern și aprobarea proiectului tehnic, se va demara procedura de licitație pentru selectarea constructorilor. Începerea lucrărilor la Drumul Expres Arad – Oradea este o prioritate pentru noi și pentru partenerii noștri”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Traseul Drumului Expres Arad – Oradea va avea o lungime 120,1 km, cu profil de patru benzi de circulație. Proiectul mai prevede drumul de legătură cu orașul Salonta (județul Bihor), de 5 km, drumul de legătură cu orașul Arad, de 3 km, și drumul de legătură cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta – Békéscsaba), de 9,85 km. Astfel, lungimea totală a drumului va fi de 138 km.
Lucrările vor fi împărțite în trei tronsoane: Oradea – Salonta, Salonta – Chișineu Criș și Chișineu Criș – Arad. Valoarea totală estimată a proiectului, conform studiului de fezabilitate, este de 10,7 miliarde lei 10.710.315.053,99, inclusiv TVA.
aug. 09, 2024 0
aug. 01, 2024 0
apr. 26, 2024 0
dec. 14, 2023 0
oct. 16, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 15, 2024 0
oct. 15, 2024 0