Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 19, 2015 Andrei Şandor Administrație 0 3586 vizualizari
Firma Conpila a predat cele 6 clădiri de blocuri pe care le-a reabilitat termic cu fonduri asigurate prin Programul Operațional Regional. Imobilele cu pricina se află pe străzile Sf. Apostol Andrei (1) și Cazaban (5). Principalul beneficiu al locatarilor din cele 111 apartamente îl reprezintă consumul mai mic de energie termică pe timp de iarnă, respectiv o atmosferă mai respirabilă vara, în perioade de caniculă. Viceprimarul Mircea Mălan, care precizează că avem de a face cu intervenții incomparabile cu ce s-a mai făcut în Oradea până acum în materie de reabilitare termică, a prezentat situația celor 6 blocuri, atât teoretic (în sala mare a Primăriei), cât și pe teren. Estimările arată că, grație unor lucrări de calitate apreciate de către toți oamenii care locuiesc în imobilele prinse în proiectul de reabilitare termică a acestui lot de blocuri, consumul energetic va scădea cu vreo 40%. În ceea ce privește lucrările efective, acestea au constat în izolarea planșeului de la subsoluri, reabilitare / înlocuire de conducte și vane de apă caldă și încălzire centrală situate în subsolurile blocurilor, izolarea fundațiilor și a pereților blocurilor (cu polistirent de 15 cm), amplasarea unor straturi ignifugate pentru împiedicarea propagării unui eventual incendiu de la un etaj la altul, înlocuirea ușilor și ferestrelor cu tâmplărie termopan (acolo unde mai era cazul), închiderea balcoanelor și montarea (la cerere) de robinet termostatat pe caloriferele locatarilor. În același timp, potrivit viceprimarului Mălan, au fost izolate și șarpantele blocurilor, ocazie cu care asociațiile de proprietari au și intrat în legalitate cu acoperișurile. Conform celor prezentate viceprimar, nu e de neglijat nici aspectul estetic al acesto imobile reabilitate termic prin aceste proiecte europene.
Valoarea totală a contractului de execuție (pentru acest lot de blocuri) este de 1,67 milioane de lei. Banii nerambursabili primiți de la Uniunea Europeană sunt în sumă de 993.808 lei. Contribuția Guvernului Românei este de 218.153 lei, iar bugetul local al Oradiei și asociațiile de proprietari implicate contribuie cu 807.974 lei.
iul. 26, 2017 0
mart. 30, 2017 0
mart. 04, 2017 0
aug. 24, 2016 2
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0