Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 23, 2013 Florin Coman Fotbal, Sport 0 1857 vizualizari
Jucătorii renăscutei echipe fanion a județului, FC Bihor, au făcut o adevărată prezentare de modă sportivă, joi (22 august). Sportivii au fost puși să „defileze” pe scena din sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat din Oradea pentru a prezenta echipamentele de joc realizate pentru sezonul 2013/2014. Evenimentul s-a derulat sub noul slogan al echipei, FC Bihor – Generația Următoare. „Dorim foarte mult să dovedim prin modul în care ne pregătim, în care evoluăm, că suntem profesioniști și oamenii pot să aibă încredere în noi și îi așteptăm în număr cât mai mare la stadion”, a declarat președintele clubului, Șerban Morcan. Manifestarea de la Filarmonică a beneficiat și de acorduri muzicale, o diferență clară față de sunetele galeriilor de suporteri și de fluierul arbitrului. Cvartetul Intermezzo a fost responsabil cu atmosfera pentru prezentarea echipamentelor de joc.
Jucătorii Mădălin Popa, Bogdan Mintaș și Raymond Lukacs au prezentat echipamentul pe care orădenii îl vor folosi la jocurile din deplasare. Este vorba despre un echipament de culoare albă, cu inserții roș-albastre pe tricou în zona pieptului, cu numerele inscripționate de culoare albastră pe spatele tricourilor și pe șort.
Cei trei goalkeeperi ai echipei, Mădălin Smaranda, Călin Fildan și Alin Sălăjan, au prezentat apoi echipamentul portarilor, care va fi de două feluri, unul de culoare vedre, model Terra, și celălalt, galben, model Tek. Echipamentul cu care jucătorii de la FC Bihor vor evolua în noul sezon pe teren propriu va fi în culorile tradiționale (roșu și albastru) și a fost prezentat de Andrei Haș, Zsombor Lukaccs și Adrian Petricău. Noul echipament al echipei FC Bihor, marca Joma, este, pentru jucătorii de câmp, modelul Picasso 5 și prezintă un design modern și funcțional, care urmărește linia corpului. Este fabricat dintr-un poliester de înaltă calitate, materialul folosit în fabricarea lui prezentând două tehnologii inovative de la Joma, Dryan MX și Micro Mesh System. Fibrele sunt în formă de fagure și permit ca transpirația și umezeala să fie absorbită de pe piele, astfel încât sportivul să se simtă tot timpul confortabil, chiar în timpul efortului susținut. Materialul permite organismului să respire, menține o temperatură constantă a corpului, prevenind supraîncălzirea în timpul efortului. Numerele pentru echipamentul de acasă sunt inscripționate cu argintiu metalizat.
De menționat că prezentarea echipamentului la Filarmonică a fost un moment inedit, cel puțin pe plan local. Până acum, clubul a ales să dezvăluie straiele de teren ale echipei în locuri mai puțin elitiste, precum mall-urile.
[nggallery id=1775]
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0