Actualizat noiembrie 22nd, 2024 12:55 PM
iul. 03, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1559 vizualizari
În mai puțin de 24 de ore, USL a reușit cel puțin 3 victorii politice strategice: schimbarea persoanei care era Avocatul Poporului, revocarea președintelui PDL al Senatului (Vasile Blaga) și, în cursul serii, revocarea din funcția de președinte al Camerei Deputaților a Robertei Anastase (tot PDL). Plus scoaterea din sărite a lui Traian Băsescu (link). În cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei inferioare a Parlamentului României, parlamentarii USL au votat pentru mazilirea fostei Miss România, invocând o serie de fărădelegi pe care acesta le-ar fi comis în timpul mandatului ei (ex.: „fraudarea” de la numărarea voturilor de la Legea Pensiilor). Conform rezultatelor votului din seara de marți, 3 iulie, 160 de deputați au fost pentru schimbarea Robertei Anastase (n.b.: numărul de voturi pe care Anastase le-a văzut atunci când număra în legătură cu Legea Pensiilor), unul singur votând împotriva acestui demers. Deputații UDMR au fost prezenți în sală, dar nu au participat la vot. În locul democrat-liberalei, Uniunea Social-Liberală îl va promova pe social-democratul Valeriu Zgonea. La ora publicării acestei știri (22:25), urma ca rezultatul votului pe revocare să fie anunțat oficial în plen. Reamintim că, la Senat, bihoreanul Vasile Blaga a fost înlocuit cu liberalul Crin Antonescu.
UPDATE – Pesedistul Valeriu Zgonea a devenit președintele Camerei Deputaților, cu 161 de voturi exprimate în favoarea lui.
oct. 19, 2023 0
mart. 02, 2023 0
dec. 07, 2020 0
dec. 07, 2020 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0