Actualizat octombrie 6th, 2024 12:47 AM
sept. 01, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1101 vizualizari
Contractul de finanțare a proiectului „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea”, finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 – 2020 (POIM 2014 – 2020), a fost semnat în cursul zilei de 31 august de reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) și ai Aeroportului Oradea.
Proiectul „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea” are următoarele obiective:
Obiectiv 1 – Extinderea pistei de decolare aterizare ce va facilita operarea fără restricții din punct de vedere al lungimii de referință pentru toate aeronavele de categorie „C” de tip Boeing 737 seriile 300….900 și Airbus 320/321;
Extinderea pistei de decolare aterizare se va realiza cu structura rigidă, dimensionată pentru o capacitate portantă echivalentă de minim PCN 60R/D/W/T. Se vor întreprinde lucrări de consolidare a terasamentelor din banda pistei existente, precum și a zonei de siguranță RESA de pe capatul 19. Vor fi prevăzute echipamente de radionavigație de categoria a II-a și pe direcția 01, marcaje noi, sistemele de balizaj pe suprafața de miscare existentă se vor reloca, moderniza si adapta la categoria de operare Cat.II, suplimentarea sursei de energie electrică prin amplificarea cu un nou post de transformare 20/0,4kV 2x250kVA complet echipat, echipamentele de radionavigație și senzori meteo vor fi relocate pe un nou amplasament alături de amplasarea de noi echipamente, precum și rețeaua de canalizare pentru colectarea apei pluviale va fi extinsă.
Obiectiv 2 – Extinderea platformei de debarcare îmbarcare va facilita suplimentarea numărului de locuri pentru staționarea aeronavelor de categorie „C” (de tipul B737 și A320/321, aeronave ce se regăsesc în flotele majorității companiilor aeriene), ceea ce înseamnă că vor putea fi operate simultan mai multe aeronave, în special în intervalele orelor de varf.
Extinderea platformei de debarcare îmbarcare se va realiza cu structura rigidă, dimensionată pentru o capacitate portantă echivalentă de minim PCN 60R/D/W/T. Sistemul de balizaj marginal existent se va reloca, moderniza și adapta la noile cerințe. Acesta se va suplimenta cu un sistem de balizaj axial cale de rulare platformă.
Extinderea platformei va presupune și instalarea de prize electrice pentru încărcat aeronave, extinderea sistemului de iluminat, precum și redimensionarea rețelei de canalizare pentru colectarea apelor pluviale.
Obiectiv 3 – Echipamente necesare desfașurării activităților de întreținere și mentenanță – În conformitate cu Regulamentul (UE) 139/2014, cu modificările aduse de Regulamentul (UE) 2020/2148 și decizia Directorului EASA ED Decision 2021/004/R, punctul AMC1 ADR.OPS.C.010, coroborat cu ADR.OPS.B.035 și ADR.OPS.B.037 și AMC-urile subsecvente, operatorul de aerodrom trebuie să mențină suprafața de mișcare fără depozite de zăpadă gheața, printr-un plan de deszăpezire care să cuprindă echipamente de deszăpezire și de degivrare/antigivrare, și mentenanța corectivă și preventivă a acestora.
Proiectul „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea” va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 – 2020, pe Axa Prioritară 2 Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, Obiectivul specific 2.3 Creșterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor, având o valoare de 112.403.136,76 lei, fără TVA, finanțată în proporție de 85% de CE prin FEDR, 13% de la Bugetul de Stat și 2% contribuția Consiliului Județean Bihor.
Licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost demarată în data de 09.04.2022, cu clauză suspensivă condiționată de semnarea contractului de finanțare. Procedura se află în faza evaluării tehnice a ofertelor, după aceasta urmând evaluarea economică a ofertelor. Durata contractului este prevăzută la 13 luni.
Vă reamintim că Aeroportul Oradea mai are în lucru un alt proiect finanțat cu fonduri europene, a cărui valoare este de 72.279.509,07 lei, inclusiv TVA, „Creșterea gradului de siguranță și securitate la Aeroportul Oradea”.
Investiția presupune construirea unui gard perimetral cu sisteme de supraveghere tip gard inteligent, amenajarea unui post de control acces pentru verificarea persoanelor, vehiculelor și mijloacelor aeroportuare, construirea remizei PSI în vederea asigurării unui spațiu de garare echipamente și utilaje aeroportuare, construirea unui drum perimetral în incinta aeroportului care să asigure siguranța și securitatea traficului aerian și alte măsuri de creștere a siguranței și securității pe aeroport.
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 02, 2024 0
oct. 06, 2024 0
oct. 05, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0