Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
mart. 02, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2241 vizualizari
Trecerea a peste 1.000 de contribuabili în ograda Fiscului clujean și, recent, observațiile senatorului Cristian Bodea pe marginea suprabirocratizării activităților economice prin Formularul 088 sunt doar un aperitiv, pesemne, în ceea ce privește lupta dusă de parlamentarii liberali bihoreni împotriva ANAF și a Ministerului de Finanțe. Senatorul Găvrilă Ghilea (foto) se ia acum de vicepreședintele ANAF, Daniel Diaconescu, coordonator al Direcţiei generale antifraudă fiscală. Parlamentarul bihorean se arată îngrijorat de efectele Ordinului 3769 din 2015 care va intra în vigoare la 1 aprilie și care se referă la declararea livrărilor / prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările / prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA. În opinia lui Ghilea, ANAF ar trebui să ia în considerare cele două petiții online – susținute deja de peste 10.000 de semnături – prin care se cere ca Statul să revină la forma iniţială a formularului 394. Este documentul la care s-a umblat prin Ordinul 3769 emis anul trecut, conţinutul şi rubricatura lui fiind extinse „de la 2 la circa 15 pagini”.
Senatorul Găvrilă Ghilea face referire, în întrebarea adresată lui Diaconescu de la ANAF, la „creşterea timpului alocat operării documentelor” şi la „majorarea considerabilă a cheltuielilor aferente upgradării programelor de contabilitate”. Liderul PNL Bihor cere ca șeful Fiscului să îi transmită care au fost raţiunile fiscale pe baza cărora s-a fundamentat ordinul 3769 „şi în ce mod a fost consultat mediul de afaceri înaintea emiterii acestuia”. De asemenea, în caz că nu se poate armoniza jalba nemulțăumiților cu prevederile Ordinului de mai sus, Ghilea sugerează ca ANAF să anuleze actul normativ cu pricina.
apr. 18, 2024 0
mart. 04, 2024 0
apr. 21, 2023 0
apr. 10, 2023 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0