Actualizat decembrie 6th, 2024 8:07 PM
ian. 20, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1896 vizualizari
Printre ofertele aferente proiectului noii centrale pe gaz de la Oradea, care ar urma să producă energia termică necesară încălzirii centrale, se numără și una depusă de asocierea Construcții Bihor (n.b.: controlată de șeful PDL Bihor, senatorul Găvrilă Ghilea) / OTF Fovallalkozo (Ungaria). De asemenea, potrivit celor transmise de Biroul de Presă al Primăriei orădene, interesate de realizarea proiectului finanțat parțial prin POS Mediu s-au arătat și asocierile Romelectro / Istroenergo Group (Slovacia) și Elsaco Engineering / STC s.p.a. (Italia).
Valoarea estimată a investiției este de 243 milioane lei, munca urmând să însemne proiectarea și execuția propriu-zisă a lucrărilor la Electrocentrale Oradea, prin care se va înlocui centrala actuală cu instalații noi de producere în cogenerare a energiei termice și electrice. Producere pe bază de gaz. Municipalitatea informează că asocierea câștigătoare va avea la dispoziție 18 luni pentru întocmirea proiectului tehnic, respectiv realizarea lucrării. Conform procedurilor, Primăria Oradea va verifica în perioada următoare documentele depuse și va desemna ofertantul câștigător.
dec. 05, 2024 0
nov. 26, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 11, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!