Actualizat aprilie 12th, 2025 12:04 AM
oct. 06, 2012 Florin Coman Sport 0 1438 vizualizari
Vineri a debutat a 45 ediţie a Trofeului Carpaţi la handbal feminin. În prima etapă s-au consemnat rezultatele: România A – România B 37-25 (15-12) şi Ungaria-Ucraina 30-25 (19-10). Sâmbătă, în etapa a doua România A a învins Ucraina, scor 31-22 (17-10) iar naţionala mică a ţinut în şah din primul până în ultimul minut celebra echipă a Ungariei, scor: 30-32.
Duminică, în ultima zi a turneului, sunt programate partidele Ucraina-România B, respectiv România A – Ungaria. Oficialii turneului au anunţat că intrarea la ultima etapă, atunci când se va stabli ierarhia atât pentru locul 3 cât şi pentru prima poziţie, este liberă.
Duminică se încheie practic stagiul lotului lărgit al lui Tadici care a convocat 32 de jucătoare pentru acest turneu, rotindu-le şi utilizându-le pe toate. De altfel în România B au evoluat jucătoare de 16, 17 şi 18 ani. Tadici şi secundul Florentin Pera testează 32 de jucătoare în vederea formării echipei pentru turneul final al CE din luna decembrie. Următoarea reunire a naţionalei României este programată în 20 noiembrie, la Timişoara. Jucătoarele vor fi cantonate până în 1 decembrie, interval în care au programată şi o deplasare la Dortmund, pentru două meciuri amicale cu Germania în celebra Westfalen Halle.
La turneul final al CE din Serbia, România va juca în grupa D, în ordine, cu Rusia (4 decembrie), cu Islanda (5 decembrie) şi cu Muntenegru (7 decembrie).
feb. 24, 2025 0
feb. 23, 2025 0
ian. 09, 2025 0
dec. 09, 2024 0
apr. 12, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 09, 2025 0