Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
sept. 16, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1442 vizualizari
Una dintre emblemele arhitectonice ale Municipiului Oradea a renăscut. Era și cazul, după mai mulți ani în care acolo s-a lucrat spre disperarea comercianților, dintre care unii au și închis business-urile. Luni, 18 septembrie, va avea loc recepția lucrărilor. Sau cel puțin se va întruni Comisia de rigoare, potrivit datelor oferite de Biroul de presă al Primăriei. În total, dincolo de belelile de la început, cu firma Marconst, administrația locală a investit aproape 20 de milioane de lei în reabilitarea integrală a restului de Pasaj. Reamintim că o parte a imobilului este proprietatea firmei RCS / RDS, aceasta reabilitând-o în urmă cu ceva timp.
De altfel, Municipalitatea face o recapitulare a celor ce s-au întâmplat în Vulturul Negru în ultimii ani.
În prima fază au fost executate lucrările de reabilitare de parament exterior și învelitori. Lucrările au fost executate de firma Constructorul Sălard (ca și celelalte intervenții) și au început în data de 31 ianuarie 2014. Valoarea contractului de lucrări a fost de 8.100.396,28 lei fără TVA. Lucrările cuprinse în această etapă au fost următoarele: refacerea fațadelor exterioare la corpurile dinspre Piața Independenței ( corp C,D, E) și la corpul dinspre Piața Unirii (corpul B, cel cu turnul cu ceas), inclusiv a elementelor ornamentale, înlocuirea în totalitate a învelitorii, refacerea elementelor de tinichigerie distruse, refacerea sau după caz înlocuirea tâmplăriei existente și vopsirea acesteia în culorile originale (excepție fac tâmplăriile de la parter, care nu au fost cuprinse pentru înlocuire). S-a urmărit refacerea plasticii ornamentale. Elementele ceramice vopsite au fost curățate, iar elementele lipsă au fost înlocuite. S-au reabilitat și fatadele și învelitorile existente deasupra învelitorii din sticlă de peste pasaj în zona dinspre str. Vasile Alecsandri și str. Independenței, către interiorul pasajului, zone care inițial nu au fost cuprinse în prima etapă a reabilitării fațadelor exterioare, precum și a terasei interioare de la ultimul etaj al corpului F și refacerea planșeului acestui corp, lucrări suplimentare care s-au executat pe bază de act adițional. Perioada de execuție a lucrărilor a fost decalată până în data de 28 iulie anul curent.
În paralel cu executarea lucrărilor la faţade, au fost demarate lucrările de reabilitare a fațadelor și a acoperișului din sticlă din interiorul pasajului. În urma licitației publice, lucrările au început în data de 20 mai 2015, cu studiul de parament. Valoarea contractului de lucrări este de 4.527.965,77 lei (cu TVA).
În paralel cu toate aceste lucrări s-a reabilitat și sistemul de canalizare, pavajul interior și iluminatul arhitectural. Proiectul a fost realizat cu suma de 4.211.119,12 Lei cu TVA, finanțat din fonduri europene prin POR şi bugetul local și a cuprins: canal tehnic subteran, rețelele de apă și canalizare menajeră, iluminatul arhitectural și reabilitarea pavajului în suprafață de 1.363,2 mp. Recepția acestor lucrări a fost efectuată în cursul lunii iunie 2016.
Față de aspectele prevăzute în contractul de lucrări care au determinat lucrările de consolidare, restaurare și conservare incluse în faza I a investiției, în urma lucrărilor de investigare efectuate au rezultat date suplimentare asupra stării monumentului de arhitectură, care au dus la necesitatea executării unor lucrări noi și anume: intervenții structurale la șarpanta și învelitoarea de la Pasaj, intervenții arhitecturale la parament și intervenții la pictură la fațadele de la Pasaj. Suprafaţa de pictură estimată de a fi conservată şi completată în prima etapă a fost suplimentată în urma investigaţiilor efectuate cu 17,14 mp, respectiv 552,86 mp. Pentru aceste lucrări suplimentare s-a încheiat un nou contract de proiectare şi execuţie, cu o valoare de 2.255.564,16 lei cu TVA.
În urma executării lucrărilor de decopertare (desfacere) din gangul de acces din strada V. Alecsandri (amânate și datorită lucrărilor de refacere pasaj), au fost dezvelite mai multe niveluri de straturi picturale, care au necesitat analiza din partea specialistului care a elaborat studiul de parament. La solicitarea istoricului care a coordonat lucrarea de reabilitare, de comun acord cu proiectantul s-a modificat soluția de închidere a casei de scară (intrarea la Federația Patronilor), prevăzută inițial în proiect cu parapet și tâmplărie de lemn, în sticla securizată pe structură metalică.
Cert este că, acum, Platul și Pasajul Vulturul Negru strălucesc din nou precum odinioară, turiștii pot au cu ce să-și facă poze, iar cei care vor să promoveze Oradea nu mai trebuie să apeleze la fotografii de arhivă sau la Photoshop pentru a folosi acest brand arhitectural al urbei.
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0