
Arena Antonio Alexe a găzduit marți seara un nou duel spectaculos între CSM CSU Raiffeisen Oradea și Dinamo București, în semifinalele Ligii Naționale. După succesul obținut în primul joc, formația orădeană spera să facă 2-0 la general, însă bucureștenii au reușit să egaleze seria după un final extrem de tensionat.
Meciul a fost echilibrat încă din primele minute, cu numeroase schimbări la conducere și un ritm ridicat de joc. Dinamo a compensat lipsa reușitelor de la distanță printr-un joc foarte eficient sub panou și prin recuperările ofensive, iar la pauză conducea cu 49-45.
CSM Oradea a revenit excelent de la vestiare și a preluat inițiativa în sfertul al treilea, când apărarea echipei pregătite de Cristian Achim a funcționat mult mai bine. Înaintea ultimului act, bihorenii aveau avantaj, 66-63.
Ultimele minute au fost însă dramatice. Dinamo a trecut din nou în față după o triplă importantă semnată de Jonathan Stark și a gestionat mai bine posesile decisive. Cu câteva secunde înainte de final, Kris Richard a redus diferența, iar la ultima acțiune Bobe Nicolescu a trimis mingea în coș după o recuperare ofensivă. Arbitrrii au analizat faza video și au decis că timpul expirase, astfel că tabela a rămas la 80-81.
Cei mai buni marcatori ai Oradiei au fost Kris Richard, cu 19 puncte, și Emmanuel Nzekwesi, cu 15 puncte. De partea cealaltă, Ousmane Drame a avut o prestație excelentă, terminând partida cu 19 puncte și 11 recuperări.
La final, Cristian Achim a recunoscut valoarea adversarului, dar s-a arătat nemulțumit de anumite decizii de arbitraj.
„A fost un meci tipic de semifinală. Dinamo a câștigat, felicitări lor. Au existat și niște decizii favorabile pentru ei, în anumite contacte, însă noi am ratat multe aruncări libere și asta ne-a costat”, a declarat antrenorul orădenilor.
Tehnicianul CSM-ului a subliniat că seria rămâne complet deschisă, chiar dacă avantajul terenului propriu a fost pierdut.
„Acum este 1-1 și trebuie să câștigăm un meci la București. Va fi extrem de greu”, a spus Achim.
Seria semifinală se mută acum în Capitală, unde meciul al treilea este programat duminică, 17 mai, de la ora 20:00.




