
Iubitorii muzicii corale sunt invitați joi, 22 mai 2026, de la ora 18:00, la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Coral Național, organizată de Facultatea de Arte din cadrul Universității din Oradea. Evenimentul va avea loc la Filarmonica de Stat din Oradea, iar intrarea publicului va fi liberă.
Pe scena filarmonicii vor evolua patru formații corale din Oradea: Corul Universității Emanuel, Corul „Ariston” al Liceului de Arte, Corul „Bartók Béla” al Liceului de Arte și Corul Facultății de Arte a Universității din Oradea.
Publicul va putea asculta un repertoriu variat, de la muzică sacră și creații corale clasice, până la piese contemporane și adaptări moderne. În program sunt incluse lucrări semnate de compozitori precum Alessandro Scarlatti, Gabriel Fauré, John Tavener, Sabin Pautza sau Gordon Young, dar și interpretări corale ale unor piese cunoscute, precum „Viva la Vida”, a trupei Coldplay.
Corul Universității Emanuel, dirijat de lect. univ. dr. Emanuel Bălăceanu și drd. George Stamate, va interpreta lucrări precum „Sapientia socratica” de Franco Prinsloo și „The Lamb” de John Tavener.
Corul „Ariston” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Alexandra Maria Ionoi Pereț, va aduce în fața publicului piese precum „Tatăl nostru” de Sabin Pautza și „Viva la Vida”.
De asemenea, Corul „Bartók Béla”, dirijat de prof. Lukács Anamaria, va interpreta lucrări din repertoriul maghiar și românesc, iar Corul Facultății de Arte a Universității din Oradea, dirijat de lect. univ. dr. Carmen Rus, va prezenta un program cu lucrări sacre și corale clasice.
Organizatorii festivalului, conf. univ. dr. Anca Spătar și conf. univ. dr. Ariadna Zenaida Mircescu, au transmis mulțumiri Filarmonicii de Stat din Oradea și managerului Carmen Rus pentru sprijinul oferit în organizarea evenimentului.




