
Echipa U16 a FC Bihor Oradea a încheiat nedecis, scor 0-0, confruntarea disputată miercuri, la Bistrița, în compania formației locale CS Gloria, în prima manșă a semifinalelor Cupei României.
Partida a fost una disputată, în care ambele echipe au arătat organizare și determinare, însă lipsa de eficiență în fața porții a făcut ca tabela să rămână nemodificată până la final. Deși gazdele au avut perioade bune de joc, bihorenii au răspuns prin acțiuni periculoase și au irosit câteva oportunități importante, care ar fi putut face diferența.
La finalul întâlnirii, antrenorul formației orădene, Dorin Mihuț, a evidențiat echilibrul jocului, dar și prestația elevilor săi:
„A fost un meci echilibrat, cu ocazii de ambele părți. Consider că am avut un mic avantaj și puteam să obținem victoria, pentru că ne-am creat șanse clare. Totuși, rămâne un rezultat deschis, iar calificarea se va decide în retur.”
Manșa decisivă este programată în data de 13 mai, de la ora 12:00, la Oradea, acolo unde FC Bihor va încerca să valorifice avantajul terenului propriu pentru a accede în finală.
În jocul de la Bistrița, echipa orădeană a evoluat în formula: David Madoș – Dragoș Ciprian Pelea, Vlad Filip, David George Pintea, Ioan Marian Tcaci – Casian Corneliu Lazău, Laurențiu Florin Pruncuțiu – Gabriel Ciprian Tabora (căpitan), Krisztian Botond Levai, Șerban Mihai Gustavici – Denis Alex Gal.
Antrenor: Dorin Mihuț. Pe parcurs au mai intrat Rareș Forin Benea, David Ionuț Pășcuț și Darius Andrei Vasilescu-Băloiu.
În cealaltă semifinală a competiției, SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat un meci spectaculos, scor 4-3, pe teren propriu, în fața formației ACS Petrosport Ploiești.
Returul ambelor semifinale se va disputa în 13 mai, de la ora 12:00, atunci când vor fi stabilite echipele care vor juca finala Cupei României la categoria U16.




