
foto: FC Bihor
Cu doar câteva zile înainte de reluarea pregătirilor, FC Bihor Oradea a oficializat o serie de modificări în cadrul echipei de seniori.
Una dintre schimbările importante îl privește postul de preparator fizic. Clubul s-a despărțit de Marius Bortiș, cel care a făcut parte din staff-ul tehnic în ultimele două sezoane, perioadă în care a contribuit la pregătirea echipei de seniori în campionatele 2024–2025 și 2025–2026.
Conducerea clubului i-a transmis acestuia mulțumiri pentru colaborarea avută și pentru implicarea din această perioadă, urându-i succes în continuarea carierei.
Locul său va fi preluat de Bogdan Aldea (foto), noul preparator fizic al echipei, care se alătură staff-ului condus de antrenorul Erik Lincar. Fost jucător de primă ligă și dublu campion al României, Aldea are o experiență vastă în fotbal, atât ca sportiv, cât și ca membru al unor staff-uri tehnice importante, inclusiv alături de Dan Petrescu, la mai multe cluburi din țară și din străinătate.
De asemenea, FC Bihor a anunțat și despărțirea de portarul Arsenie Mocan. Crescut în cadrul Academiei clubului, tânărul goalkeeper a debutat în Liga a II-a pentru echipa de seniori și a făcut parte din lotul național de juniori în sezonul recent încheiat.
Arsenie Mocan a semnat un contract pe trei ani cu Chindia Târgoviște, unde își va continua cariera.
FC Bihor le transmite mulțumiri celor care au contribuit la activitatea echipei în această perioadă de tranziție și le urează mult succes în continuare.




