Formaţia FC Bihor s-a impus în jocul susţinut joi seară în Italia, în cantonamentul de la Brescia, cu scorul de 1-0 (1-0), în faţa formaţiei Spal. Unicul gol al întâlnirii l-a reuşit Adrian Mărkuş în minutul 41. A fost o partidă la discreţia bihorenilor, care pe lângă golul marcat şi-au mai creat şi alte ocazii de a înscrie.În minutul 41 Chiş i-a trimis o pasă pe culoar lui Mărkuş, care a scăpat singur cu portarul advers şi a trimis pe lângă acesta în plasa porţii formaţiei italiene. Echipa trimisă de la început de antrenorul Gheorghe Ghiţ a fost: Fildan – Oltean, Muscă, Petrache, Moraru – Chiş, Coroian, Sorian, Florean – Mărkuş şi Bârză. Pe parcurs au mai fost introduşi însă şi jucătorii: Deaconescu, Lupu, Diarra, M. Popa, P. Achim, Sfârlea şi Birtalan.
FC Bihor dispută următoarea partidă în cantonamentul italian sâmbătă, de la ora 18, în compania echipei de Serie D Colognese Calcio.




