Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iul. 09, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 0 1783 vizualizari
17 pictori (profesioniști și amatori) expun și azi pe corso, în apropiere de Agenția de Voiaj. Evenimentul cultural în aer liber a început vineri, 8 iulie. Activitatea a fost organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Bihor, sub coordonarea asistentului universitar Anca Popescu Rațiu. Aceasta a declarat pentru portalul nostru de știri că 2011 este al 7-lea an în care artiștii locali aleg să se promoveze „pe simeze ad-hoc”, considerând că „arta trebuie să coboare în stradă”. Potrivit interlocutoarei noastre, posibilitatea de a expune pe corso este cu atât mai de apreciat cu cât se știe bine că artiștii plastici ajung din ce în ce mai greu să fie găzduiți de o galerie de artă, iar Oradea nu stă nici ea foarte bine la acest capitol. De data asta (în zilele de 8 și 9 iulie), pe corso și-au adus operele pictori din Oradea, Marghita și chiar din Beiuș. În acest an, CJCPCT Bihor este la a doua astfel de manifestare pe str. Republicii – pietonal (după expoziția din 8 martie), iar artiștii vor reveni și în cadrul ediției din 2011 a Toamnei Orădene. Anca Popescu Rațiu spune că se preferă zilele de vineri și sâmbătă, deoarece sunt foarte multe persoane care se plimbă pe corso și se opresc să admire creațiile expuse, majoritatea fiind ulei pe pânză. „Sunt oameni care apreciază cu adevărat gestul nostru”, ne-a declarat fosta șefă a liberalelor din Oradea, precizând că expoziția nu este cu vănzare, dar asta nu exclude posibilitatea ca o persoană care vede picturile și este interesat de vreuna dintre ele să poată intra în contact cu artistul în vederea achiziționării. Sâmbătă, 9 iulie, expoziția improvizată poate fi vizitată până în jurul orei 19.
[nggallery id=304]
iun. 08, 2017 0
mai 18, 2017 0
ian. 19, 2017 0
nov. 03, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0