
Expoziția de artă contemporană „[IN] ABSENTIA”, realizată de artiștii Andrei Budescu și Cristian Opriș, este găzduită în această perioadă de Muzeul Istoriei Evreilor – Sinagoga Aachavas Rheim din Oradea. Proiectul artistic poate fi vizitat până în data de 27 martie.
Expoziția a fost inaugurată în contextul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcată anual pe 27 ianuarie, și evocă, printr-un demers vizual complex, teme legate de memorie, pierdere, identitate și fragilitatea condiției umane.
„[IN] ABSENTIA” reunește lucrări de grafică realizate prin tehnici neconvenționale – desen cu fum, praf și cenușă –, instalații multimedia, lucrări din metal, litografie, monotipie și gravură (intaglio). Expoziția este concepută ca un eseu vizual, cu oscilații între figurativ și non-figurativ, invitând publicul la reflecție asupra relației dintre prezență și absență, adevăr și neadevăr, memorie și uitare.
În viziunea curatoarei Alexandra Sârbu, expoziția propune „o introspecție profundă în efemeritatea existenței umane”, explorând concepte precum discontinuitatea istorică, vulnerabilitatea, ambivalența și trecerea inexorabilă a timpului.
Proiectul este organizat de Oradea Heritage, în parteneriat cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca și Centrul de Interes, iar Oradea este al patrulea oraș care găzduiește această expoziție itinerantă, după Cluj-Napoca, Iași și București.
Cei doi artiști expozanți sunt cadre universitare ale Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca și membri titulari ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu un portofoliu vast de expoziții naționale și internaționale. Curatoarea expoziției, Alexandra Sârbu, este istoric de artă și curator cu o experiență de aproape două decenii în domeniul muzeal.
Expoziția „[IN] ABSENTIA” rămâne deschisă publicului orădean până în 27 martie, la Muzeul Istoriei Evreilor – Sinagoga Aachavas Rheim.




