Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 14, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 2474 vizualizari
Invocând faptul că „există nelămuriri legate de preţurile energiei termice pentru populaţie din partea unor consumatori din zona Ioşia Nord”, societatea orădeană de termoficare a decis să emită un comunicat considerat lămuritor. Conform celor transmise vineri, 13 aprilie, cetățenii vizați trebuie să știe că „preţul energiei termice pentru populaţie la consumatorii racordaţi la PT 512, 513 şi 514, la data preluării, a fost de 193,02 lei/Gcal, iar de la 1 martie 2012 s-a aplicat preţul de facturare a energiei termice în sistem centralizat aplicat populaţiei Municipiului Oradea”. Adică același preț pe care îl plăteau deja ceilalți clienți ai CET: 235,52 lei/Gcal. Acest preț a fost aprobat prin hotărârea 620 din 29 septembrie 2011 a Consiliului Local Oradea. Reamintim că încă din momentul preluării gestionării celor 3 puncte termice de către Electrocentrale Oradea SA, Primăria Oradea avertiza că urmează ca și cetățenii racordați la punctele geotermale din Ioșia vor ajunge să achite același tarif pentru încălzire centrală, doar că s-a optat pentru o creștere de preț în două trepte tocmai pentru ca șocul financiar să fie mai mic.
iul. 16, 2020 0
aug. 29, 2017 0
mai 30, 2017 0
mai 20, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0